Saber Guardian 2019. Este cel mai mare exerciţiu NATO la care participă armata română

Militarii americani, participanți la exercițiul Saber Guardian, au fost la trageri cu muniție reală într-un poligon din Ungaria. Infanteriştii sunt în marș spre România, unde vor lua parte la alte misiuni complexe. Saber Guardian este cel mai mare exercițiu NATO la care armata română participă în acest an. Din cei aproape 14000 de militari, jumătate sunt români.

Saber Guardian 2019. Militari din 14 țări din NATO participă în România la unul dintre cele mai mari exerciții militare din Europa

Militarii din 14 țări, printre care și România, sunt de astăzi în alertă. Ei participă la unul dintre cele mai mari exerciții militare din Europa. La Cincu au început deja primele teste din cadrul multinațional Saber Guardian 2019, care se desfășoară până spre sfârșitul lunii în 5 locații din țara noastră. Exercițiul este condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa și Statul Major al Forțelor Terestre al Armatei României.