salina Praid
Turiștii care au ajuns azi la salina Praid au făcut o alegere perfectă. Au stat la 16 grade Celsius și au scăpat măcar pentru o zi de arșița de afară. Iar cei care nu sunt în vacanță, dar au avut o zi liberă, au ales ștrandurile unde umbra, apa și gheața au fost dorințe împlinite.
apă sărată
Într-o comună din Harghita, aflată la 40 de kilometri de Miercurea Ciuc, localnicii se mândresc cu afumăturile și murăturile care au gust deosebit. Secretul este saramura pe care o folosesc: apă scoasă dintr-o fântână cu apă sărată în mod natural. Din păcate, folosirea în exces a filonului de apă a dus, nu de puține ori, la secarea lui. Acum, primăria vrea să ia fântână în administrare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
Sarea românească este la mare căutare în Europa
România are unele dintre cele mai mari rezerve de sare din Europa, dar anul acesta comenzile pentru materialul de deszăpezire vin mai mult din afara graniţelor. La Salina Praid, zeci de camioane stau la coadă să transporte sarea. Cele mai multe vin din Ungaria. Reprezentanţii salinei spun că faţă de anii trecuţi, până acum puţine instituţii din ţară i-au contactat pentru comenzi.
Salina Praid a fost redeschisă publicului după ce a fost închisă aproape două luni
Salina Praid poate fi vizitată din nou de turişti după aproape două luni de când a fost închisă din cauza unei fisuri în peretele tunelului de acces. A fost o perioadă grea pentru proprietarii de pensiuni şi restaurante din zonă din cauză că le-a scăzut numărul de turişti. Oamenii au cam ocolit zona pentru că au ştiut că nu pot coborî în galeriile subterane de la Praid.
Închiderea salinei Praid pune presiune pe turismul harghitean. Proprietarii de pensiuni rămân fără turiști
Lovitură grea pentru turismul din județul Harghita. La două săptămâni de când salina Praid a fost închisă, din cauza unei fisuri în peretele tunelului de acces, nu sunt semne de reluare a activității, iar galeria rămâne închisă.
Harghita: Salina Praid rămâne închisă până în 31 iulie, după infiltraţia din zona galeriei de acces
Salina Praid va rămâne închisă până în data de 31 iulie, după ce o infiltraţie cu apă şi nămol a afectat, sâmbătă, galeria de acces în baza de tratament.
Salina Praid rămâne închisă. Autoritățile speră să o redeschidă mâine
Salina Praid este, în continuare, închisă. Cel mai probabil, vizitele se vor relua de mâine.
Intervenția jandarmilor, după inundarea intrării în Salina Praid, a împiedicat o tragedie. Momentele de panică, pentru peste 1000 de turiști, gestionate profesionist. Salina rămâne închisă
Momente de groază pentru aproximativ 1000 de turişti, la 120 de metri sub pământ. Oamenii vizitau Salina Praid, din Harghita, când au fost anunţaţi că vor fi evacuaţi de urgenţă.
Salina Praid, Harghita, a fost închisă, din cauza infiltrării apei într-o galerie
Accesul în Salina Praid din judeţul Harghita a fost oprit, sâmbătă, în urma infiltrării apei într-o galerie.

