Salvaţi Copiii
49% dintre copii verifică uneori, rar sau deloc informaţiile găsite pe internet, potrivit unei consultări naţionale privind informarea online şi ştirile false realizate de Salvaţi Copiii România în rândul copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, în contextul COVID-19.
Efectele pandemiei în Educație: peste 600.000 de elevi sunt rupți de școală. O soluție: orele remediale
Peste 600.000 de elevi sunt rupți de școală de când e pandemie. Sunt date oficiale de la profesorii care au răspuns unui sondaj realizat de organizația "Salvați Copiii". Ministrul Educației le propune tuturor să vină la ore pentru recuperarea materiei, dar elevii care dau examene naționale nu mai au timp de aşa ceva. Cei mai mulţi iau meditaţii private.
Sorin Cîmpeanu: Aproape 50% dintre profesori sunt vaccinați
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, până pe 16 martie, peste 135.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 cu cel puțin o doză, iar în ceea ce privește strict cadrele didactice, aproape 50% dintre aceștia sunt vaccinați cu cel puțin o doză.
SALVAȚI COPIII | Harta natalității în rândul mamelor minore. Specialiștii caută soluții pentru a stopa acest fenomen. O posibilă soluție, educația sexuală în școli, curs obligatoriu
România dă aproape un sfert din mamele minore ale Uniunii Europene. 23%, mai exact. Sunt datele statistice pe care le arată organizația Salvați Copiii. Mai mulți specialiști au dezbătut acest subiect sensibil și împreună caută soluții pentru a stopa acest fenomen. Sunt voci care militează pentru educația sexuală în școli, curs obligatoriu.
Salvaţi Copiii: Peste 61% dintre copiii cu vârste între 12 şi 17 ani spun că s-au simţit inconfortabil ca urmare a unui material văzut pe Internet, cu conținut violent sau sexual
Asociaţia "Salvaţi Copiii" a lansat, marţi, campania "Unskippable stories"/"Poveşti peste care nu poţi trece", ce urmăreşte creşterea gradului de conştientizare cu privire la fenomenul imaginilor care înfăţişează un abuz sexual asupra copiilor şi al importanţei raportării lor.
Festivalul Brazilor de Crăciun, pentru susținerea copiilor defavorizați
Ediție aniversară a Festivalului Brazilor de Crăciun: 30 de ani de când există Organizația Salvați Copiii și 20 de când este organizată gala caritabilă. Organizația Salvați Copiii strânge astfel fonduri pentru asigurarea accesului la educație, mai ales acum, în vreme de pandemie. Pe 10 decembrie, brazii se iau la întrecere... într-o licitație.
17 noiembrie, ziua mondială dedicată copiilor născuţi prematur. În România se nasc anual 20.000 de bebeluși înainte de termen
Marți este ziua mondială dedicată copiilor născuţi prematur. Anual, în România se nasc 20.000 de copii prematur. Naşterea prematură este cea care are loc cu mai mult de 3 săptămâni înainte de data estimată de naştere, deci înainte de începutul celei de-a 37-a săptămâni a sarcinii.
Studiu: Peste un sfert dintre copiii din România nu au acces la educația online
Un studiu realizat de Salvați Copiii România demonstrează faptul că peste un sfert dintre copii nu au acces la educația online. La fel de grav este faptul că 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online.
Spitale din Constanța și Slobozia, dotate cu aparatură medicală vitală de „Salvați Copiii”
Spitalul Județean de Urgență Slobozia și Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Apostol Andrei" din Constanța vor primi aparatură medicală esențială unor intervenții performante, cu sprijinul financiar al Salvați Copiii și partenerilor săi.

