Legea salarizării se modifică. Angajații cărora le-au scăzut veniturile vor primi sume compensatorii

Legea salarizării intrată în vigoare anul trecut se modifică. S-a ajuns aici după scandalul iscat în sistemul sanitar odată cu noile grile: 7000 de angajați s-au trezit că au venituri mult diminuate. Sindicatele din sănătate au negociat dur cu autorităţile, au amenințat cu greva dacă Guvernul nu alocă mai multe fonduri pentru salarii. "Suntem mulţumiţi. Negocierile au luat notă de trecere", au spus, la finalul întâlnirii, sindicaliştii.

Pacienții au luat cu asalt cabinetul și și-au căutat singuri fișele. Spun că medicul de familie e de negăsit

Scene incredibile în cabinetul unui medic de familie dintr-o comună din Bacău. Impacientați că nu mai pot primi rețete și consultații din cauză că nu au mai găsit doctorul la serviciu de câteva săptămâni, pacienții au dat buzna în clădire și au început să-și caute fișele medicale. Scenele au fost filmate, au ajuns pe internet, iar Poliția face acum cercetări.

Miting de protest al Sanitas în Piața Victoriei. Deși sunt promisiuni din partea Guvernului, calendarul protestelor nu se schimbă

Mii de angajaţi din sănătate au ieşit în stradă, în faţa Guvernului, nemultumiţi că sporurile au fost limitate. Asta a dus la scăderi salariale chiar şi de 1.500 de lei pentru asistente, infirmiere, biologi şi brancardieri. După mai multe ore de discuţii cu autoritățile, liderii de sindicat au anunțat că există promisiuni ca, luna următoare, niciun angajat din sistem să nu primească salarii mai mici decat în februarie. O infirmieră a leşinat la protest şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.