sanitas
Aproape 75.000 de membri ai Federaţiei Sanitas din România au dat în judecată Guvernul României.
Rafila anunţă un acord cu sindicaliştii pentru plata de drepturi salariale şi sporuri personalului din Sănătate
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat miercuri, după discuţii cu sindicaliştii de la Federaţia "Solidaritatea Sanitară", cu participarea premierului Marcel Ciolacu, că s-a ajuns la un acord privind acordarea unor drepturi salariale şi sporuri pentru personalul din Sănătate.
După Sanitas, Federația Solidaritatea Sanitară amenință că ar putea să perturbe activitatea din spitale. Rafila: Guvernul va găsi o soluție pentru stimularea financiară a celor care fac gărzi și ture
Federaţia Solidaritatea Sanitară continuă protestele şi ameninţă că ar putea să perturbe activitatea din spitale. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de modul în care e plătită munca în ture, în zilele libere şi de sărbători. Protestul vine a doua zi după ce reprezentanţii Sanitas, cea mai mare federaţie sindicală din Sănătate, au discutat cu premierul Marcel Ciolacu şi au transmis că revendicările lor au fost satisfăcute.
Sindicaliştii din Sănătate, în stradă. Mitinguri de protest, în fața Guvernului, Ministerului Sănătății și Parlamentului. Sindicat: Salariul nu a mai fost mărit din 2018
Sindicaliştii din domeniul sanitar au ieşit în stradă şi sunt în grevă japoneză. Aproximativ 4.000 de angajaţi afiliaţi Federației Solidaritatea Sanitară au protestat în faţa Guvernului, nemulţumiţi de salarii, sporuri şi de blocarea angajărilor în spitale şi policlinici. În paralel, şi sindicaliştii SANITAS au continuat greva japoneză. Guvernul a răspuns doar parțial revendicărilor şi a aprobat ordonanța care majorează salariile personalului auxiliar din spitale, la nivelul celor din 2022. Pentru a nu se ajunge la grevă în sistemul sanitar e nevoie însă de mai mult, transmit sindicaliștii.
Angajații din Sănătate au intrat în grevă japoneză și amenință cu greva generală, dacă nu li se soluționează revendicările. Rafila: Încercăm să găsim soluţii astfel încât să nu se pună problema unei greve generale
Angajații din sănătate au intrat în grevă japoneză, iar joi vor organiza un marș de protest începând cu ora 11:00, de la Guvern către Parlament. Sindicaliștii din Sănătate amenință și cu declanșarea grevei generale la finalul lunii iunie, dacă Executivul nu vine cu soluții la revendicările lor până pe 15 iunie. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că încearcă să se găsească soluţii astfel încât să nu se pună problema unei greve generale în sectorul sanitar. Potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Muncii, salariile de bază ale statisticienilor şi registratorilor medicali, infirmierelor şi brancardierilor, precum şi ale altor categorii de personal din sistemul de Sănătate vor fi aduse la grila din 2022 începând din această lună.
Membrii Sanitas se vor afla în grevă japoneză începând de miercuri. Protestul se va desfășura în toate unităţile sanitare şi în cele de asistenţă socială
Membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sanitas vor declanşa, începând de miercuri, 7 iunie, acţiuni de grevă japoneză, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială, fără ca activităţile să fie întrerupte.
Alte categorii sociale cer salarii și amenință cu protestele: Angajații din Sănătate, Transporturi Feroviare, Poliție și rețeaua de penitenciare
Guvernul riscă să se confrunte cu proteste și în alte sectoare. Sindicaliștii din Sănătate, din Transporturi Feroviare, dar și din rețeaua de penitenciare cer și ei salarii mai mari, plata orelor suplimentare şi deblocarea angajărilor. Angajații CFR solicită și sume mai mari pentru repararea și revizia trenurilor de călători. Între timp, ministrul de Interne a anunțat că polițiștii vor primi bani în plus, de la 1 iunie.
Alexandru Rafila: Nu cred că în Sănătate va fi vorba despre o grevă. Reprezentant Sanitas: Nu renunțăm la proteste până nu avem ceva concret. Din 7 iunie începem greva japoneză
Se pregătesc proteste şi în sănătate. Mai exact, sindicaliştii au anunţat că angajaţii din sistem intră în grevă japoneză săptămâna viitoare, însă doar ca formă de avertisment. Iar asta pentru că Guvernul a promis să rezolve cea mai mare parte din revendicări. Executivul a anunțat că s-a decis deblocarea a 14.000 de posturi în sistemul de sănătate, iar în viitoarea lege a salarizării vor fi eliminate inechitățile salariale în ce-i privește pe asistenții medicali. Sindicatele au obținut și plata tichetelor de vacanță. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este optimist și susține că nu va fi grevă în sănătate. Declarațiile vin după ce marți, reprezentanții Guvernului au discutat cu liderii SANITAS.
Soluţii privind deblocarea angajărilor şi noul sistem de salarizare după întâlnirea reprezentanților SANITAS cu premierul Ciucă și cu liderul PSD. Marcel Ciolacu: Am convenit să le răspundem majorității solicitărilor
Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităţilor de finanţare din sistemul medical, în urma discuţiilor fiind agreate soluţii care vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităţilor şi noul sistem de salarizare.

