Ziua Mondială a Toaletelor. Peste 2 miliarde de oameni nu au acces la servicii sanitare de bază

Sunt sigur că vor exista multe glume atunci când mass-media şi publicul larg vor afla că ONU a desemnat o Zi Mondială a Toaletelor - afirma diplomatul singaporez Mark Neo, la propunerea căruia a fost instituită această zi. Marcată în 19 noiembrie, Ziua Mondială a toaletelor atrage atenţia felului în care sanitaţia, sau lipsa acesteia, are impact asupra sănătăţii şi demnităţii oamenilor, precum şi asupra mediului.

VIDEO. Paradisul sau Iadul pe pământ? Oraşul tuturor lucrurilor interzise. Prostituţie, droguri, animale ucise şi vânzări de copii

Acum 18 ani, 65.000 de cazuri de trafic de droguri au fost descoperite în China, o cifră istorică pentru o țară asiatică. Înainte, drogurile puteau fi consumate la periferia țării; China a început însă să producă și să facă parte din comerțul local. La 20 de ani de la nașterea mafiei chineze, există încă unele droguri și substanțe care nu ajung în centrul țării. Consumatorii merg aşadar în alte locuri pentru a le găsi și pentru a-și satisface dependența.

''Alfabetizarea într-o lume digitală''. Ziua Internaţională a Alfabetizării, marcată în 8 septembrie

Cu 51 de ani în urmă, UNESCO proclama oficial data de 8 septembrie ca Zi Internaţională a Alfabetizării cu scopul de a mobiliza comunitatea internaţională şi de a promova alfabetizarea ca instrument al dezvoltării. Cu toate eforturile semnificative făcute de atunci, 15 % din populaţia lumii încă nu ştie să scrie sau să citească, iar femeile reprezintă două treimi din populaţia analfabetă.

"Vreau să fiu doctoriţă la oraş", spunea în urmă cu 11 ani, la TVR, o fetiță dintr-un cătun izolat. Acum fetița este studentă la Medicină

A scrijelit primele litere într-o şcoală uitată de lume, la marginea României. A buchisit acasă, la lumina lumânării, pentru ca într-o zi să plece şi de gât să-i atârne nu neputinţa ori sărăcia, ci un stetoscop. E povestea unei tinere care a fost admisă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Parcursul ei a fost urmărit de realizatorii seriei "Izolați în România".