Un robot care ucide coronavirusul, testat în avioanele elvețiene

Un robot "înarmat" cu lumina ultravioletă care ucide coronavirusul este testat pe avioane elvețiene. E un nou proiect menit să restabilească încrederea pasagerilor în cursele aeriene, dar și să dea o mâna de ajutor industriei turismului. 

Centrul american pentru combaterea bolilor: Vaccinații nu transmit coronavirusul “aproape niciodată”. UE: Beneficiile AstraZeneca depășesc riscurile. Pfizer: Vaccinarea copiilor ar putea începe până în toamnă

Nu s-a găsit niciun factor de risc legat de vârstă, gen ori istoric medical în cazul administrării vaccinului AstraZeneca. Asigurările vin de la Agenția Europeană a Medicamentului, care precizează însă că experții săi continuă să analizeze eventualele legături între acest ser și apariția trombozelor. Controversa privind serul de la Oxford-AstraZeneca s-a reaprins după ce, ieri, Germania a anunțat că oprește adminstrarea acestui vaccin pentru persoanele de sub 60 de ani.

Valeriu Gheorghiță: Se vor putea face programări în centrele deschise 24 de ore din 24. Străinii cu drept de ședere în România vor avea acces la platforma de vaccinare

Ritmul de vaccinare va crește în fiecare centru de vaccinare, în luna aprilie, vor putea fi făcute programări în centrele care au activitate 24 de ore din 24, se vor deschide noi centre, astfel că se va reduce timpul de așteptare în listă, a spus, marți,  Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. De asemenea, străinii cu drept de şedere în România se vor putea programa direct în platforma de vaccinare anti-COVID

Un tânăr cu COVID-19 s-a sinucis în spitalul județean din Arad. Psihiatrii avertizează că virusul și frica de boală afectează creierul iar prezența unui psiholog în secțiile COVID este necesară

Un tânăr de 28 de ani și-a pus capăt zilelor, într-una din secțiile COVID ale spitalului județean din Arad. Părea că merge spre bine și urma să fie externat. Nu a lăsat în urmă nici un bilet de adio, așa că gestul sau este, cel puțin deocamdată, inexplicabil. Psihiatrii avertizează însă că virulul și frica de boală afectează creierul iar prezența unui psiholog în secțiile COVID este din ce în ce mai necesară.

Proteste anti-restricții în Capitală. 188 de persoane sunt cercetate, 12 jandarmi au fost răniți

Demonstrație de forță și violență, cu răniți și distrugeri, luni seară în București, la protestele față de noile restricții impuse de autorități. 12 jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, aproape 200 de persoane au fost audiate și au fost aplicate amenzi de peste 200 de mii de lei. Un bărbat acuzat de ultraj a fost reținut, cu propunerea de a fi arestat. La protest au participat și lideri ai formațiunii AUR, sindicaliști de la metrou și membri ai galeriilor de fotbal.

Situație critică în secțiile ATI din toată țara. Lipsa personalului specializat, marea problemă

Încă o zi cu record de pacienţi Covid în stare critică: aproape 1.400 sunt la Terapie Intensivă! Şi încă 30-40 la sută aşteaptă la urgenţe sau în alte secţii să se elibereze un loc la ATI, spun medicii. Autorităţile se zbat să suplimenteze paturile, dar acestea sunt doar mobilă, fără specialiştii atât de greu de găsit. Dacă nu va scădea numărul de cazuri, sistemul sanitar va ceda, avertizează medicii, care le cer oamenilor să respecte măsurile de protecţie.