Papa emerit Benedict al XVI-lea şi-a cerut marţi iertare şi s-a declarat îndurerat pentru abuzurile şi greşelile comise în perioada în care şi-a exercitat diferitele funcţii pe care le-a deţinut în cadrul Bisericii Catolice, relatează EFE, citată de Agerpres.
Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost aspru criticat într-un raport independent prezentat, joi, în Germania, ce a vizat agresiunile sexuale comise asupra unor minori în Arhidieceza de Munchen şi Freising, pe care a condus-o între 1977 şi 1982, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.