Scandal într-un avion al Tarom. O familie a fost evacuată cu forţa

Scene rar întâlnite într-un avion. Călătorii s-au răsculat împotriva echipajului, nemulțumiți că o stewardesă i-a cerut unui pasager să se mute de pe locul de lângă ieșirea de urgență. Pentru că a refuzat, echipajul a decis debarcarea pasagerului. Compania Tarom, căreia îi aparține avionul, susține că a respectat regulile.

Biserica, scandalizată de o piesă de teatru. Patriarhia Română susţine că realizatorii spectacolului încalcă Legea Cultelor

Dispută cultural-religioasă pe seama unui spectacol de teatru. Patriarhia Română susţine că o producţie de teatru independent încalcă Legea Cultelor. Reprezentanții Bisericii acuză că în spectacolul "Eu sunt. Și?", care abordează problema lagărelor de concentrare pentru homosexuali din Cecenia, sunt ofensate în public simbolurile religioase. Spectacolul a fost prezentat în prima zi a festivalului Cluj Pride 2019.

Poliţişti atacaţi cu toporul în noaptea de Paşte, în comuna suceveană Stroeşti. Şi în alte judeţe s-au înregistrat incidente în noaptea de Înviere

Scandal uriaş în noaptea de Paşti în comuna suceveană Stroeşti. Poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de arme pentru a reuşi să stăpânească o familie turbulentă din localitate. Unul dintre bărbaţii agresivi a atacat poliţiştii cu un topor, fiind oprit de aceştia numai după folosirea armamentului din dotare. Şi aceasta nu a fot singura intervenţie a oamenilor legii, în toată ţara fiind efectuate sute de prinderi în flagrant şi chiar depistarea unor persoane date în urmărire.

Controale la Academia de Poliţie. Oficialii instituţiei verifică lucrările de plagiat cu încetinitorul

E un război de uzură între ministrul de Interne şi oficialii Academiei de Poliţie, după scandalul plagiatelor. Scandal care până acum a culminat cu ameninţările cu moartea, primite de jurnalista Emilia Şercan, cea care se ocupă de anchetele referitoare la tezele de doctorat. Carmen Dan spune că va sesiza toate forurile competente, dacă cei de la Academie refuză să coopereze şi să ia la verificat lucrările.

Schimb dur de replici. Carmen Dan şi Mihai Tudose se jignesc în public

Replici dure între ministrul de Interne Carmen Dan şi fostul premier Mihai Tudose, după scandalul generat de scrisoarea fostului şef al Poliţiei Romane. Fostul prim-ministru o cataloghează drept mincinoasă pe şefa de la Interne. În replică, aceasta îl vede pe Tudose un securist şi-un oportunist.

Scandal la Spitalul județean din Buzău. Părinții unor copii s-au luat la bătaie

O anchetă de amploare s-a declanșat în Buzău după scandalul de seară trecută de la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean. Zeci de pacienți, asistente și medici au fost evacuați după ce părinții unor copii s-au luat la bătaie. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional.