Teste covid puține, restricții la fel de puține. Diferențe mari între județe. Primar: Avem o normalitate înșelătoare

Capitala a intrat în scenariul roşu, după ce rata de incidenţă a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori. Sunt 5 judeţe în această situaţie, iar cel mai afectat rămâne Timişul. Astfel, au de suferit zonele unde se fac si cele mai multe teste din ţară. În judeţele cu teste puține, nu se iau măsuri restrictive, iar afacerile nu sunt la fel de afectate. De aici au apărut nemulţumirile, iar edilii cer măsuri mai dure pentru autorităţile care nu îi depistează pe cei infectaţi.

Ministrul Sănătății le-a recomandat autorităților din Capitală să NU relaxeze, deocamdată, restricțiile. De luni se redeschid restaurantele, teatrele și cinematografele

De luni, în Capitală pot fi redeschise restaurantele, barurile, cafenelele, teatrele, cinematografele, dar și sălile de jocuri de noroc. Capacitatea maximă permisă va fi însă de doar 30%. Relaxarea restricțiilor a venit după trei zile consecutive cu cifre de sub trei cazuri de infectare cu Covid 19 la mia de locuitori în București. Între timp, amenințarea vine din altă parte: specialiștii au descoperit încă două noi cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie. Este vorba despre doi bucureșteni care nici măcar nu au călătorit în străinătate.

Localități rămase în scenariul roșu. Județul Timiș ajunge este pe locul întâi în țară la incidența cazurilor de infectare

În timp ce multe orașe din țară înregistrează tot mai puține cazuri de infectare cu SARS COV 2, Timișoara și Cluj Napoca rămân la polul opus. Autoritățile pun totul pe seama petrecerilor de sărbători, dar și pe numărul mare de teste. Deocamdată nu se iau calcul restricții suplimentare, însă specialiștii sunt rezervați cu privire la revenirea elevilor în bănci.

Municipiul Rădăuţi, în scenariul roşu. Rata infectărilor cu SARS-CoV-2 depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori

Municipiul Rădăuți intră în ''scenariul roşu'' după ce rata cazurilor de COVID-19 a depășit 3 cazuri la mia de locuitori, a decis, luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava. Restricţiile intră în vigoare din data de 22 decembrie, ora 0.00 și sunt valabile până pe 4 ianuarie 2021, când se va reanaliza contextul epidemiologic.