Suedia schimbă mesajul privind aderarea României și Bulgaria la Schengen. Premierul Ulf Kristersson: Dorim să punem pe agendă extinderea Schengen

Schimbare de mesaj a Suediei, care a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Premierul suedez a declarat, în plenul de la Strasbourg, că dorește să pună pe ordinea de zi "chestiunea extinderii spațiului Schengen". Inițial, ambasadoarea Suediei la București a anunțat că aderarea României la Schengen va figura pe agendă doar după o repoziționare a Austriei. Președintele Klaus Iohannis a cerut public diplomaților străini acreditați la noi în țară să ne sprijine pentru obținerea unei decizii favorabile.

Bogdan Aurescu, la TVR Info: Ministrul de Externe suedez mi-a spus că va declanșa consultări cu toți actorii implicați, ca să fie identificate soluții pentru aderarea României la Schengen

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a solicitat sprijinul Suediei pentru a ne aduce mai aproape de aderarea la spațiul de liberă circulație. Suedia a prezentat joi, într-o conferință susținută la Reprezentanța Comsiei Europene la București, ce priorități are la președinția Consiliului Uniunii Europene. Ministrul de Externe a vorbit, la Tema Zilei, despre cum se implică Suedia în procesul de aderare al României la Schengen.