Relaxare pe pârtiile din Șureanu, Alba. Aglomerație pe Transfăgărășan în a doua zi a noului an

Peste tot în țară unde a nins în ultima perioadă, localnicii și turiștii au ieșit să se bucure de iarnă. Așa că, în multe locuri, au ajuns să se înghesuie pentru un petic de zăpadă. Sunt însă și zone în care se poate schia relativ lejer, fără cozi interminabile și fără riscuri. Pe domeniul schiabil Șureanu, din județul Alba, a fost o adevărată relaxare, într-un peisaj de vis și cu un soare prietenos.

Aglomerație pe pârtii. Cozi la instalațiile de transport pe cablu. Jandarmii montani au supravegheat felul în care se respectă normele sanitare

A fost o zi perfectă și plină în puținele stațiuni montane de la noi în care s-a putut schia. La Sinaia, cozile s-au format înainte să pornească instalațiile de transport pe cablu. Deși aglomerația a fost mare, jandarmii montani s-au asigurat totuși că sunt respectate regulile sanitare. Iubitorii sporturilor de iarnă spun că tot efortul a meritat, deși prețurile sunt cam mari.

Județul Caraș-Severin va avea două domenii schiabile

Județul Caraș-Severin va avea două domenii schiabile cu peste 100 de kilometri de pârtii dar și cu facilități de agrement all season. Unul dintre acestea este Semenic-Crivaia, cuprins în Masterplanul investițiilor în turism și care va fi depus în scurt timp la finanțare.

Se schiază la Straja și la Rânca

Autoritățile permit ca stațiunile de schi să rămână deschise, dar acest sport se poate practica doar în puţine locuri. În Poiana Braşov şi pe Valea Prahovei a plouat şi nu e prea multă zăpadă, însă la Straja şi la Rânca a nins mai multe zile la rând şi pârtiile sunt perfecte. E pericol de avalanşă, însă, din cauza vremii în încălzire, avertizează salvamontiştii.

S-a deschis sezonul de schi, la Rânca

S-a deschis sezonul de schi în stațiunea Rânca, din județul Gorj. Deși nu a nins în ultima săptămână, acest lucru a fost posibil cu ajutorul tunurilor de zăpadă care au funcționat aproape continuu. Mii de turiști au petrecut la munte minivacanța de 1 Decembrie.

Controverse privind deschiderea sezonului de schi în Franța și în Italia. UE va lua o decizie coordonată în privința sporturilor de iarnă

Liderii europeni pun la punct un plan coordonat pentru deschiderea sezonului de schi. Președintele francez a anunțat deja că, cel mai probabil, de abia din ianuarie se va putea merge la schi. În Italia, industria sporturilor de iarnă face presiuni asupra guvernului să permită redeschiderea stațiunilor de schi înainte de Crăciun.