Școala a reînceput cu un șir lung de probleme, multe dintre ele fără o rezolvare posibilă pe termen scurt, dar și cu amenințarea unor controale din partea Ministerului Educației
La nivel național, două milioane de elevi s-au întors în bănci. Asta înseamnă aproape 4 mii de unități de învățământ redeschise din cele peste 7 mii existente la nivel național. Ministerul Educației caută nereguli acolo unde profesorii s-au vaccinat peste noapte sau acolo unde s-a votat pentru rămânerea în sistem online, deși școlile respective ar fi îndeplinit condițiile ca să-i primească pe elevi în bănci.

