Proiect-pilot în șase unități de învătământ. Predarea, învățarea și evaluarea vor fi adaptate în funcție de nevoile elevilor

Au rămas mai puțin de 10 zile până la startul noului an școlar. Autoritățile au pus deja pe hârtie regulile pentru siguranța copiilor, iar elevii se pregătesc să înceapă cursurile în format fizic. Unii dintre ei vor avea parte de o experiență nouă, cu metode de predare și evaluare cum nu s-au mai aplicat până acum în școlile de stat de la noi. Câteva sute de elevi vor începe pe 13 septembrie un altfel de an școlar. Şase unități de învățământ vor face parte dintr-un proiect-pilot, prin care predarea, învățarea și evaluarea vor fi adaptate în funcție de nevoile elevilor. Iar aceștia vor putea să își aleagă subiectele de studiu.

Pregătiri pentru încă un an școlar în pandemie

Multe școli din țară sunt în aceste zile în șantier. Până pe 13 septembrie totul ar trebui să arate ca nou, fie că este vorba despre reparații, fie modernizări radicale. Se caută soluții și pentru respectarea regulilor de distanțare și protecție dictate de pandemie.

Vrancea: Microbuze școlare vechi, trase pe dreapta

Pentru o parte dintre elevii judeţului Vrancea, prima zi de şcoală ar putea veni cu probleme nerezolvate. Mulţi elevi din judeţul Vrancea vor avea probleme în a ajunge la şcoală, iar de acolo înapoi acasă.

Ipoteze pentru noul an școlar. Dacă incidența ajunge la peste șase la mie, toți elevii vor învăța în online. Măștile textile vor fi acceptate

Miniștrii Educației și Sănătății pregătesc ordinul comun cu regulile ce trebuie respectate de elevi și cadre didactice în noul an școlar. Autoritățile s-au răzgândit în privință măștilor pe care elevii trebuie să le poarte la scoală. Ar putea fi permise și cele din material textil, nu doar cele de tip medical. Iar părinții trebuie să completeze un formular în legătură cu vaccinarea copiilor.