Daniela Vișoianu: Aproape că nu contează planurile cadru, dacă profesorul nu este format să crească pasiunea școlară

Daniela Vișoianu, președintele Federației Coaliției pentru Educație, a spus vineri în emisiunea Aici Acum că legea Educației ar trebui să fie mai suplă, să statueze clar principiile și dacă se vrea reglementarea anumitor sectoare trebuie intervenit cu legislație secundară. Cu privire la provocările acestui an în Educație, Daniela Vișoianu a arătat că aceste sunt: banii și oamenii care lucrează în sistem."Dacă nu putem să plătim salarii mai mari, nu intră oameni de calitate."

O școală din Vrancea, construită de la zero, închisă după 3 ani din lipsă de elevi

O școală din Vrancea, construită de la zero și dotată cu tot ce trebuie a fost închisă după numai trei ani de la inaugurare. Pentru că nu avea elevi. Clădirea, pentru care s-au cheltuit 800 de mii de lei, are acum lacătul pe ușă și se degradează în fiecare zi, câte puțin. Se deschide doar când sunt alegeri, astfel încât localnicii să poată vota.