Ultima zi de interimat la conducerea Jandarmeriei pentru Sebastian Cucoș. Președinția așteaptă concluziile privind acțiunile în forță de la protestul diasporei

"Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piața Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării privind numirea colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general să se realizeze după pronunțarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei Române", arată Administrația prezidențială. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, indicase anterior că procedura de avizare a lui Sebastian Cucoş pentru definitivarea la conducerea Jandarmeriei Române este în curs, iar colonelul ocupă deocamdată funcţia ca interimar.

Jandarmul care a lovit la protestul din Capitală îşi explică gestul. Ce spune șeful Jandarmeriei Române

Jandarmul filmat în timp ce lovea mai mulți manifestanți la protestul din Piața Universității se apără și spune că a respectat ordinele și tehnicile de intervenție în astfel de cazuri. Lucrează în Jandarmerie de 10 ani, iar acum este anchetat de superiori. Și șeful Jandarmeriei Române a dat explicații în exclusivitate pentru TVR, la Pulsul Zilei, după intervenția de sâmbătă.