Concluzii după audierile de la comisia SRI: Ghiţă şi-a făcut vacanţe cu Coldea, dar şi cu fostul director SRI, George Maior

Familiile lui Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă au fost împreună în mai multe vacanţe, dar fostul director adjunct al SRI şi-a achitat facturile. E declaraţia preşedintelui comsiei parlamentare care supraveghează activitatea SRI, Adrian Ţuţuianu, la audierea directorului SRI. Eduard Hellvig a stat 7 ore în faţa comisiei, unde a arătat că serviciul este supus unui atac fără precedent dar, pe mandatul său, instituţia nu se va implica în politică.

Florian Coldea, primele declaraţii: Am înțeles miza, iar aceasta este cu mult mai mare și mai profundă decât compromiterea activității mele

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, general-locotenent în rezervă, Florian Coldea, a răspuns miercuri, într-o declarație oferită în exclusivitate AGERPRES, acuzațiilor care i-au fost aduse în ultima perioadă și a ținut să clarifice aspecte legate de activitatea în cadrul Serviciului și de ancheta internă care l-a vizat.

Cine este generalul Florian Coldea? Ascensiunea sa în carieră a început în 2005, la operaţiunile de eliberare a jurnaliştilor răpiţi

Directorul Serviciului Român de Informaţii a preluat acum atribuţiile şi competenţele fostului prim-adjunct. Până la numirea de către preşedintele României a unei persoane pe această funcţie, Hellvig se va ocupa şi de acţiunile informativ-operative din cadrul SRI. Se încheie aşadar un capitol pentru un personaj de care se leagă multe din marile dosare din ultimii 12 ani. A fost în prima linie a luptei împotriva corupţiei, însă a sfârşit doborât de dezvăluirile unui inculpat.

Prima şedinţă a Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI. Reacţii după anunţul privind rezultatele anchetei în cazul Coldea

Noua comisie parlamentară pentru controlul Serviciului Român de Informaţii s-a întrunit în prima şedinţa de lucru, după ce luni seară au fost votate componenţa şi conducerea forului. Actuala majoritate parlamentară nu se declară mulţumită cu concluziile formulate de SRI cu privire la activitatea fostului prim adjunct Florian Coldea, a transmis Marius Vulpe pentru Telejurnal.

Comisia SRI şi scandalul Coldea. Eduard Hellvig, directorul SRI, va fi chemat la audieri

Parlamentul a decis cine face parte din Comisia de supraveghere a SRI, seviciu aflat în mijlocul unui mare scandal. Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu va fi şef şi se pregăteşte pentru dezbaterea cazului Coldea-Ghiţă şi audierea directorului SRI, Eduard Hellvig. Între timp, la SRI, generalului Florian Coldea, suspendat din funcţia de prim-adjunct, i s-a retras accesul în sistemul informatic pe timpul anchetei interne.

Generalul Florian Coldea - Întâi la Cotroceni, apoi suspendat

SRI şi SIE, subiecte tabu pe agenda publică în ultimii ani, au ajuns în prim plan. Dacă la SRI, suspendarea lui Florian Coldea s-a rezolvat deocamdată prin preluarea atribuţiilor acestuia de către directorul Eduard Hellvig, despre SIE nu mai vorbeşte nimeni. Serviciul de Informaţii Externe nu are şef civil de câteva luni, după retragerea lui Mihai Răzvan Ungureanu, şi este condus de prim-adjunct. Soarta lui Florian Coldea este acum la mâna unei investigaţii interne. Cert este că înainte să fie suspendat, generalul a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis.

Florian Coldea, numărul 2 în SRI, suspendat şi anchetat. Comisie specială de verificare a eventualelor încălcări ale legii

Cutremur la vârful Serviciului Român de Informaţii! Florian Coldea, prim adjunct al directorului, a fost suspendat din funcţie şi este anchetat de o comisie internă. Numărul 2 în SRI se află în centrul unui scandal declanşat de fostul deputat Sebastian Ghiţă, dispărut de aproape o lună. El a povestit prin intermediul unor înregistrari despre presupusa prietenie dintre cei doi şi vacanţe petrecute cu familiile în Seychelles, Toscana sau Disneyland.