securitate flancul estic al NATO
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a acuzat joi Germania că blochează livrarea de armament occidental către armata ucraineană, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, la TVR, despre semnificația deciziei anunțate de Pentagon privind trimiterea unei forțe suplimentare în România: "Va consolida sentimentul de siguranță"
"Sunt mai multe semnificații, cred, care sunt foarte importante pentru români", a declarat miercuri seară, la Tema Zilei, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, referindu-se la decizia SUA de a trimite o mie de soldați în România. "În primul rând, sunt două teme importante pe care Federația Rusă le-a bătut tot timpul în propaganda lor, două teme care poate pe zona social media, în zona aceasta a internetului au și prins în teorii mai complexe ale conspirației. O temă era aceea că niciodată aliații nu vor veni să-și apere țările din centrul și estul Europei și a doua este aceea că, evident, nu va exista o coeziune între Europa și NATO, că există de fapt, până la urmă, o disfuncție între aceste două lucruri. Această decizie în primul rând arată că Federația Rusă a propus niște lucruri total inacceptabile", a declarat Vasile Dîncu.
Downing Street: Londra și Moscova au convenit asupra necesității unei soluționări pașnice a crizei de la granița Ucrainei
Premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele rus Vladimir Putin au convenit miercuri asupra necesităţii de a ajunge la o soluţionare ''paşnică'' a crizei ucrainene, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street după o convorbire telefonică între cei doi lideri, relatează AFP, preluată de Agerpres.
O primă reacție a Rusiei la anunțul Pentagonului. Adjunctul ministrului de Externe rus, Alexander Grushko: Desfășurarea de trupe americane în România și Polonia, "o decizie distructivă"
A apărut și o primă reacție a Rusiei la anunțul Pentagonului despre suplimentarea trupelor SUA în Europa. Desfăşurarea de trupe americane în România şi Polonia, e considerată de Moscova o ''decizie distructivă''. Declarația a fost făcută de vice-ministrul de Externe rus Alexander Grushko, citat de agenţia Interfax.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe despre trimiterea de militari în România: Este o măsură de reasigurare a aliaților. Este o decizie luată în urma mai multor discuții, inclusiv cu ministrul Apărării din România
"Secretarul Austin a discutat despre posibilitatea dislocării de trupe în România încă de săptămâna trecută cu ministrul Apărării din România", a detaliat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, după ce Pentagonul a confirmat că Statele Unite vor muta forțe adiționale în România, Polonia și Germania. Deciziile privind alte trupe sunt bazate pe discuții bilaterale cu partenerii, purtate de Departamentul de Stat.
Președintele Klaus Iohannis salută decizia SUA de a spori prezența militară în țara noastră - "o demonstrație fără echivoc a solidarității Statelor Unite, ca aliat și principalul partener strategic al României"
"Salut anunțul de astăzi al Statelor Unite privind trimiterea a 1.000 de militari Stryker în România", a transmis președintele Klaus Iohannis pe Twitter, la scurt timp după ce Pentagonul a confirmat informația oficial.
Premierul Nicolae Ciucă despre decizia SUA de a trimite trupe în România: O măsură asiguratorie așteptată
"Este o măsură asiguratorie la care ne aşteptam", a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă la scurt timp după ce Pentagonul a confirmat că o mie de militari americani vor fi repoziționați din Germania în România.
Pentagon: SUA vor muta forțe adiționale în România, Polonia și Germania. O mie de militari americani vin în România. Repoziționările sunt temporare și nu este exclusă posibilitatea să fie trimise și alte trupe
Statele Unite ale Americii au aprobat trimiterea de trupe suplimentare în România. Este vorba despre 1.000 de militari americani dintr-un escadron înzestrat cu blindate de luptă tip Stryker, din Germania. Sunt forțe care pot îndeplini sarcini multiple - se pot muta rapid, pot desfășura o mulțime de operațiuni, a detaliat secretarul de presă al Pentagonului, John F. Kirby. Ar urma să ajungă în câteva zile în țara noastră. Președintele Joe Biden a transmis încă de săptămâna trecută că va trimite militari în Europa de Est în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei, unde Federația Rusă a mobilizat peste 120.000 de militari și echipamente. Secretarul general al NATO a salutat decizia SUA de a desfăşura trupe suplimentare în Polonia, România și Germania.
Vladimir Putin spune că lansatoarele de rachetă din România și Polonia sunt o amenințare pentru Rusia
Lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters. Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă, după o întâlnire la Moscova cu premierul ungar, Viktor Orban.

