La 40 de ore de la primul cutremur devastator din Turcia, echipele de căutare fac eforturi supraomeneşti pentru găsirea supravieţuitorilor. Înveliţi cu pături şi in jurul focului ca să se încălzească, oamenii aşteaptă cu sufletul la gură veşti de la salvatori. Nu au mai dormit de aproape două zile şi mănâncă ce primesc de la voluntari. Un material în exclusivitate realizat de trimișii noștri speciali în Turcia, Adelin Petrişor și Dragoș Stoian.
Aproximativ 23 de milioane de oameni, inclusiv 1,4 milioane de copii, din Turcia și Siria ar putea fi efectați de urmările cutremurului și a replicilor acestuia care au transformat mii de clădiri în moloz. Declarația aparține lui Adelheid Marschang, ofițer superior pentru situații de urgență al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și este citată de The Guardian.
Seismul de luni din Turcia şi Siria sporeşte provocarea pentru organizaţiile umanitare şi ţările occidentale pentru a veni în ajutorul populaţiei siriene, în special din zona Idleb controlată de rebeli, în nord-vestul ţării, relatează AFP.
Echipa de sprijin din România, formată din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD, personal cu echipe canine, a ajuns în provincia Hatay, într-o localitate apropiată orașului Antakia. Aceasta este prima zonă pe care autoritățile turce, respectiv Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență – AFAD au ales-o pentru echipa din România. La Antakya, clădiri de 10 etaje s-au năruit, potrivit relatărilor Reuters.
Operațiunile de căutare-salvare continuă febril în Turcia după cutremurele devastatoare de luni. "Foarte multă lume speriată, lumea e șocată de magnitudine, de gradul de distrugere", a transmis pentru primul grupaj de știri al zilei Adelin Petrișor, trimisul special al TVR în zonă.
Ambasadorul Siriei la ONU, Bassam Sabbagh, a dat asigurări luni că ajutorul pe care îl solicită după cutremurul devastator care i-a afectat ţara va merge la "toţi sirienii de pe întreg teritoriul", inclusiv la partea care nu se află sub controlul guvernului de la Damasc, informează AFP.
Operațiuni de salvare sunt în desfășurare în mare parte din sudul Turciei și în nordul Siriei, în urma cutremurului dezastruos de luni dimineață. Erdogan a declarat stare de urgență în 10 provincii, timp de 3 luni. Cel puțin 7.800 de oameni au murit, potrivit celor mai recente date. Salvatorii fac eforturi pentru a scoate oamenii prinși sub dărâmături, după ce mii de clădiri s-au prăbușit în ambele țări. Mulți dintre turcii afectați de cutremur și-au petrecut noaptea sub cerul liber, în frig, ninsoare și ploaie.
Seismul violent care a lovit luni sudul Turciei şi Siria vecină a fost unul devastator din cauza mai multor factori: momentul producerii, locaţia sa, o falie relativ calmă timp de două secole şi clădiri prost construite, relatează AFP.
Ministerul Afacerilor Externe a făcut publice contactele de urgenţă dedicate românilor afectaţi de cutremurele din Turcia şi a recomandat ca liniile telefonice să nu fie ocupate.