Senat
În Franța au avut loc alegeri senatoriale pentru 170 de locuri din cele aproape 350 cât are camera superioară a Parlamentului. Mandatul unui senator este de 6 ani, iar președintele Senatului este ales la fiecare 3 ani.
Gabriela Firea, acuzată de legături cu mafia azilelor. Reacția ministrului Familiei
Crește presiunea asupra Gabrielei Firea, acuzată încă de la început de legături cu grupul de inculpați din dosarele azilelor.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor speciale. Proiectul se întoarce la Senat
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale. Actul normativ urmează să se întoarcă la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care "generează deosebiri majore de conţinut juridic" faţă de forma adoptată anterior de Senat. S-au înregistrat 196 voturi "pentru", 32 "contra" şi 14 abţineri.
Marcel Ciolacu și Diana Șoșoacă, jigniri pe holurile Parlamentului. „Doamnă, sunteți o mincinoasă ordinară!” | „Du-te la America și linge-i clanța!”
Legea pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari a fost votată, luni, de plenul reunit al Parlamentului cu 382 de voturi pentru și trei abțineri. Şedinţa fost perturbată de senatoarea independentă Diana Şoşoacă. ”Pensiile speciale sunt o minciună. Legea este neconstituțională”, a strigat Șoșoacă.

Premierul Marcel Ciolacu: Astăzi am început cu eliminarea pensiilor parlamentarilor. E un lucru corect. Nu poți să ceri altor categorii, dacă tu îți menții aceste privilegii
Președintele PSD a comentat votarea primului proiect din pachetul de trei al reformei pensiilor - cel legat de eliminarea pensiilor parlamentarilor, spunând că "Nu poți să ceri altor categorii (n.r., să renunțe la pensiile speciale), dacă tu îți menții aceste privilegii". Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 voturi "pentru" şi 3 abţineri. Trei parlamentari nu au votat.
Parlamentarii și-au desființat pensiile speciale. Proiectul a fost votat în plenul Parlamentului, dar opoziția susține că ar putea fi declarat neconstituțional
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 voturi "pentru" şi trei abţineri. Trei parlamentari nu au votat.

Senat: TVA redus la 5% pentru produsele destinate copiilor, proiect adoptat
Senatul a adoptat luni, în plen, o propunere legislativă de completare a Codului fiscal prin care TVA este redus la 5% pentru produsele destinate copiilor.
Continuă discuțiile pe Legea Educației. Sunt peste 500 de modificări propuse de senatori
Comisia de învâţământ din Senat continuă, miercuri, discuţiile începute marți privind Legile Educaţiei.

Senat: Preluarea abuzivă a unor imobile, în perioada comunistă, se prezumă dacă nu se poate face dovada
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă cu amendamente prin care se stabileşte că, în cazul în care pentru un imobil nu se poate face dovada preluării abuzive de către stat, în perioada comunistă, iar acesta se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv.