Politico: Turnelul din Africa al lui Lavrov, un exemplu despre modul în care Moscova înfrânge UE în războiul informațional

În timp ce Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, era pe cale să aterizeze duminică în Africa, el a publicat un articol de opinie, învinuind Occidentul pentru criza alimentară globală care a adus milioane de africani în pragul foametei. Zeci de instituții media locale l-au preluat rapid. Mii de utilizatori l-au distribuit pe Facebook, scrie Politico.

Serghei Lavrov: Lumea evoluează în mod complicat

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a îndemnat miercuri toate ţările lumii să depună eforturi pentru a proteja legile internaţionale, în condiţiile în care "lumea evoluează într-un mod complicat", informează Reuters. Lavrov a făcut aceste declaraţii în timpul unei întrevederi cu omologul său vietnamez, Bui Thanh Son, la Hanoi.

Război în Ucraina, ziua 128 | Cel puțin 21 persoane, între care doi copii, au murit, iar alte 38 au fost rănite după un atac rusesc cu rachete la Odesa

Preşedintele Zelenski a declarat liberă Insula Şerpilor şi a salutat victoria armatei ucrainene împotriva forţelor ruse care ocupau acest punct strategic din Marea Neagră. Un general ucrainean a spus că echipamentele militare ale ruşilor au fost distruse. De cealaltă parte, ruşii spun că s-au retras în semn de bunăvoinţă pentru a facilita exportul de cereale. La 24 de ore, cel puţin 21 de persoane au fost ucise în timpul unor atacuri asupra regiunii Odesa.