servicii medicale
De anul viitor, pacienţii cu urgenţe medicale ar putea fi consultaţi în centre speciale în incinta spitalelor sau în apropierea acestora. Serviciile ar urma să fie asigurate de medici de familie. În acest fel, unităţile de primiri urgenţe nu ar mai fi surpaaglomerate şi s-ar putea ocupa de cazurile cu adevărat grave, susţine ministrul Alexandru Rafila, care a pus în dezbatere publică Strategia naţională de sănătate.
Ministerul Sănătății propune o coplată la alegerea medicului din ambulatoriu și din spital. Ministrul Alexandru Rafila: Este un program pilot între anii 2026 și 2028
De asemenea, medicii de familie vor asigura permanent servicii de asistență medicală primară, în afara programului cabinetelor lor, într-o incintă aflată în apropierea camerelor de urgență din spitale - este încă un punct propus într-un document al Ministerului Sănătății (MS), aflat în dezbatare publică, ce privește Strategia națională de sănătate în perioada 2022 - 2030.
Abonamentele medicale, bonus de nelipsit la angajare. Aproape 1,8 milioane de români au abonamente medicale în sistemul privat
În batălia pentru angajaţi într-o ţară cu un sector sanitar departe de ce ar trebui, tot mai multe firme oferă pachete cu beneficii pentru sănătate. Numărul celor cu abonamente medicale la clinici private a crescut semnificativ în ultimii ani. Companiile vor să prevină îmbolnăvirile. O analiză arată că peste două milioane de angajaţi, adică peste un sfert dintre cei care lucrează, se îmbolnăvesc într-un an. Din zilele de concediu medical, jumătate sunt cu spitalizare.
Camera Deputaţilor a aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, adoptând, cu 260 voturi pentru şi 5 abţineri, proiectul de lege în acest sens.
Ministerul Sănătății va realiza un studiu de piaţă pentru implementarea telemedicinei şi a sistemelor mobile de monitorizare a pacienţilor
Ministerul Sănătăţii va realiza un studiu de piaţă pentru identificarea celor mai noi tehnologii referitoare la soluţiile/echipamentele disponibile şi a bugetelor necesare implementării sistemului de telemedicină şi a sistemelor mobile de monitorizare a pacienţilor.
"Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor". Ambulanţa Bucureşti - 116 ani de istorie
În 28 iulie 1906, pe străzile Bucureştiului a circulat prima ambulanţă - o trăsură cu cai şi un echipaj format din sergenţi de oraş, medicii interni şi sanitari, instruiţi chiar de dr. Nicolae Minovici, cel care întemeiase în acelaşi an Societatea de Salvare. Astăzi, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov funcţionează în colaborare cu Pompierii, Poliţia şi Unităţi ale MApN, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.
Cuantumul alocaţiei de hrană în spitale nu poate fi mai mic de 22 lei pe zi de spitalizare, începând de la 1 iulie. Legea a fost promulgată
Cuantumul alocației de hrană în unitățile sanitare publice se va actualiza anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare de la 1 iulie.
A fost extins pachetul de servicii medicale acordate la medicii de familie şi în ambulatorii. Bolnavii vor putea avea acces mai ușor la tratamente
Bolnavii vor putea avea un acces mai facil la tratamente şi nu vor mai nevoiţi să meargă la cabinet pentru injecţii sau perfuzii dacă starea nu le permite. De luna aceasta, a fost extins pachetul de servicii medicale acordate la medicii de familie şi în ambulatorii. Intervențiile de mică chirurgie, de exemplu, vor fi decontate şi la medicii de familie, care mai nou vor putea da şi trimiteri la analize pentru diabet.
Calitatea serviciilor medicale, o prioritate pentru Primăria Craiova
Primăria Craiova vrea să vadă cât de mulţumiţi sunt pacienţii de calitatea serviciilor medicale din spitalele aflate în subordine.

