ISU despre Catedrala Neamului: Construcţia nu e finalizată, nu se pune în discuţie existenţa unei autorizări pentru siguranţa la incendiu. Constructorul, amendat cu 10.000 de lei. Recomandările pompierilor
Catedrala Mântuirii Neamului nu este finalizată, de aceea nu se poate pune în discuţie existenţa unei autorizări pentru siguranţa la incendiu, au anunţat astăzi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, citați de News.ro. Potrivit lor, constructorul a fost amendat cu 10.000 de lei pentru încălcarea normelor de securitate la incendiu valabile pentru organizarea unui şantier.

