Suspiciune de ucidere din culpă în cazul adolescentului decedat pe strada în Axente Sever. Tânărul ar fi fost lovit de un copac, în timp ce încerca să fure lemne

Adolescentul care a decedat în Axente Sever, găsit în comă pe stradă de echipajele SMURD, cel mai probabil a fost lovit de un copac care a căzut peste el în pădure, în timp ce băiatul încerca să fure lemne împreună cu alţi doi tineri din localitate, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Astra Film Festival: O săptămână dedicată filmului documentar. TVR, prezentă cu documentarul ”Afaceri din spatele cortinei”, realizat de Răzvan Butaru

Zeci de filme documentare, realizate pentru marele sau micul ecran, participă în acest an la Festivalul Astra din Sibiu. Proiecțiile au loc toată săptămâna, iar unii dintre realizatori vor vorbi apoi cu spectatorii. La final, organizatorii Astra Film Festival vor putea face nominalizări pentru premiile Academiei Europene de Film.

Podul Minciunilor din Sibiu intră în reparații. Este un obiectiv turistic unic în Europa

Podul Minciunilor din Sibiu, obiectiv turistic unic în România și Europa, care atrage anual mii de turiști din toată lumea, intră în reparații. Va fi închis 45 de zile. Lucrările sunt absolut necesare, spun autoritățile locale, după ce în luna mai a fost nevoie de amplasarea unor plase sub pod, pentru a proteja trecătorii de bucățile de tencuială și cărămidă care se desprindeau.

Astra Film Festival anunță Warm-Up AFF, eveniment care are loc la Sibiu în 2-3 septembrie. Filmele pot fi văzute din bărci care plutesc pe lac

Sibiul se pregătește de Astra Film Festival 2022. Organizatorii anunță pentru 2 și 3 septembrie, adică în ultimul weekend dinainte de începerea școlii, Warm-Up Astra Film, un eveniment teasing pentru festivalul care va avea loc în perioada 9-16 octombrie. Programul propune întâlniri spectaculoase între emoția umană și inteligența artificială și o discuție despre educația prin film, marcând astfel revenirea Astra Film Junior în cadrul ediției de anul acesta a festivalului. Warm-Up AFF le va oferi spectatorilor filme proiectate pe un ecran uriaș, amplasat între mori de vânt, care pot fi văzute din bărci care plutesc pe lac: „River” (Jennifer Peedom & Joseph Nizeti) și „Who made you?” (Iiris Härmä). Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.astrafilm.ro/ro/warm-up.