Kaia Kanepi, jucătoarea care a eliminat-o la US Open, este prima adversară a Simonei Halep la Australian Open. Darren Cahill: E greu s-o învingi pe Simona de două ori la rând

Simona Halep o întâlnește pe Kaia Kanepi, aflată pe locul 70 WTA, în turul inaugurual la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc joi la Melbourne. Estonianca de 33 de ani a eliminat-o pe Simona în primul tur la US Open, anul trecut.

Simona Halep, în The Guardian: "Am făcut totul pentru tenis". Liderul WTA, care s-a întâlnit cu Darren Cahill la Sydney, spune că e imposibil să te descurci fără antrenor la acest nivel

Prestigioasa publicaţie britanică The Guardian a realizat un amplu interviu cu liderul WTA, Simona Halep, intitulat "Visul meu a fost să fiu cea mai bună. Am făcut totul pentru tenis". Sportiva vorbește deschis despre experiența de lider mondial, despre operația de micșorare a sânilor făcută cu ani de zile în urmă, despre antrenor și despre felul în care a schimbat-o câștigarea primului Grand Slam din carieră.

Anul 2018 în tenis.

Anul 2018 a fost unul bogat în evenimente în lumea tenisului mondial și plin de satisfacții pentru tenisul românesc. A fost anul în care Simona Halep a câștigat primul trofeu de Grand Slam, iar Mihaela Buzărnescu, aproape necunoscută anul trecut în circuitul WTA, a ajuns între primele 20 de jucătoare ale lumii și a câștigat primul său titlu WTA. La rândul său, Marius Copil a ajuns pe cel mai bun loc al carierei și a jucat un meci istoric cu Federer.