Cazul sinuciderii în grup de la Călărași: Primăria făcuse demersuri pentru ținerea sub observație de specialitate a celor 3 persoane care mai încercaseră să își ia viața. Decizia instanței: internarea forțată nu era posibilă

Sinuciderea în grup de la Călăraşi a scos la iveală lacunele legii și incapacitatea autoritaţilor de a evita o astfel de tragedie. Membrii familiei nu erau la prima tentativă de a-şi lua viaţa, după ce au ajuns să trăiască pe străzi. Toată lumea spune acum că atât femeia de 77 de ani, cât și fiica și fiul ei, ambii adulți, aveau probleme psihice, dar nimeni nu le pusese un diagnostic. Vineri, cei trei au decis să se sinucidă. Bărbatul a fost salvat în ultimul moment din apele Dunării. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional!

O polițistă de 29 de ani a fost găsită moartă, împușcată în cap cu arma din dotare. Tânăra era căsătorită de câteva luni și azi era ziua ei de naștere

Caz șocant în Brașov! O tânără, ofițer de poliție, s-a sinucis cu arma din dotare. A fost găsită în propria locuință de soțul său, polițist și el. Erau căsătoriți doar de câteva luni, iar tânăra urma să-și serbeze azi ziua de naștere. Anchetatorii verifică toate ipotezele în acest caz.