Unul dintre tinerii dispăruți la Costinești a fost găsit decedat. A patra zi cu steag roșu pe litoral

Căutări cu final tragic la Constanța. Unul dintre cei doi tineri dispăruți, marți seara, în mare la Costinești a fost găsit cu ajutorul unui elicopter care survola zona. Trupul lui era în apropierea digului. În continuare, marea e agitată și pe tot litoralul e arborat steagul roșu care interzice intrarea în apă. Unii turiști sunt însă revoltați și vor cu orice preţ să facă o baie astfel că s-au gândit chiar să dea declarații pe proprie răspundere. Atenție, urmează detalii cu impact emoțional!

Trei români au murit în Bulgaria, într-un accident rutier. Cinci răniți români au fost aduși în țară de patru elicoptere SMURD

Trei români au murit și 5 au fost grav răniţi într-un accident de autocar care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape de Veliko Tarnovo. 26 de persoane, dintre care 19 români, se aflau în autocarul care s-a izbit de o maşină și apoi a intrat într-un copac. Românii răniți au fost internați la un spital din zonă și apoi au fost aduși în țară. Între timp, cei doi șoferi ai autocarului au fost reținuți de polițiștii bulgari. Ancheta este în plina desfășurare. Atenție, sunt detalii și imagini care vă pot afecta emoțional!

SMURD, mărul discordiei dintre Rafila și șeful DSU. Raed Arafat: Dacă se va ajunge să dezintegreze sistemul de urgență cum este făcut, este un impact extrem de grav, vom vedea persoane care își vor pierde viața

Dacă nu e stricat, sistemul e funcţional, aşa că de ce să îl schimbăm? Asta se întreabă Raed Arafat, în ceea ce priveşte preluarea de către Ministerul Sănătăţii a serviciilor de ambulanţă, unităţilor de primiri urgenţe şi SMURD. Şeful DSU susţine că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, medicii ar ajunge greu la pacienţii care au nevoie de ajutor, iar numărul deceselor ar spori. La începutul săptămânii, ministrul Sănătăţii spunea că legăm prea mult instituţiile de persoane. Sindicatul ambulanțierilor a anunţat public că îl susţine pe Rafila în acest conflict şi ameninţă cu proteste.