Trei morți în județul Constanța, după ce un șofer beat a intrat cu mașina pe contrasens. Conducătorul auto vinovat a încercat să fugă

Accidente grave din vina unor șoferi care au urcat la volan după ce au consumat alcool. În Constanța, două femei și un copil de 3 ani au murit, iar o altă femeie a fost rănită grav, după ce mașina lor a fost lovită de un un autoturism intrat pe contrasens. În Arad, un șofer care consumase alcool a provocat un accident în lanț. A lovit 3 mașini care erau oprite la semafor. O persoană a fost grav rănită.

Accident cu răniți, provocat de un șofer de ambulanță beat, la Brașov

Fără să îi pese că transportă un pacient şi o asistentă, şoferul unei ambulanţe s-a urcat la volan băut bine și a produs un accident. Omul a intrat cu mașina direct într-un parapet metalic de pe DN 1, în drum spre Spitalul din Făgăraş. Șoferul ambulanței avea o alcoolemie de aproape 1 la mie în aerul expirat.

Protest după accidentul produs de un adolescent băut. Localnicii din Valea Bârgăului se plâng că nu au trotuare

Cumplitul accident provocat de minorul de 16 ani, pe Valea Bârgăului, putea fi evitat dacă localnicii ar fi fost auziţi de autorităţi. Au cerut să li se facă trotuare de-a lungul drumului naţional. Aşa că astăzi au decis să iasă în stradă, pentru siguranţa lor şi a copiilor lor. Şoferul care a omorât o adolescentă, vineri seară, şi a rănit încă 5, a fost arestat preventiv.