Oportunități mai puține de angajare din cauza incertitudinii legate de evoluția economiei. Managerii sunt nevoiți să scoată mai rar posturi la concurs
Inflația ridicată, ratele mai mari la credite și viitorul incert încep să afecteze tot mai multe firme. Așa că mulţi manageri sunt nevoiți să scoată mai rar posturi la concurs. Fenomenul vine tocmai în contextul în care şomajul a crescut uşor la sfârșitul anului trecut, iar angajatorii se plâng, în continuare, de lipsa forţei de muncă.

