Un elev din Drobeta Turnu-Severin a fost admis la Universitatea Sorbona, de unde vrea să se întoarcă în țară ca antrenor de tenis și manager

Universitatea Sorbona va avea de anul acesta la cursuri și un tânăr din Drobeta-Turnu-Severin. Pasionat de tenis, Raul Ciocea își dorește să devină antrenor, iar pentru asta și-a propus să se pregătească cu cei mai buni. Cu o medie mare la Bacalaureat și cu o pregătire foarte bună la limba franceză, tânărul a aplicat la prestigioasa universitate. A fost acceptat la o facultate de sport, iar acum se pregătește intens cu antrenorul său.