Vlad Voiculescu: Va fi nevoie ca părinții să-și dea acordul pentru testarea rapidă a copiilor. Pentru luni, nu e necesară adeverință medicală

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în conferință de presă că în acest an programa pentru examenele naționale va fi adaptată realităților. Cîmpeanu a prezentat și regulile care trebuie respectată de luni, la începerea școlilor. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a subliniat că pentru luni, copiii nu au nevoie de adeverință medicală. Părinții, însă, vor trebui să își dea acordul pentru testarea rapidă anti-COVID a copiilor.

UPDATE Școlile din București își redeschid porțile în scenariul galben. Sunt 5 excepții, printre care două licee și o școală gimnazială, unde se vor desfășura doar cursuri online

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia vineri după-amiază. Au fost analizate și propunerile Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar privind scenariul de funcţionare, propuneri avizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi de DSP Bucureşti.

Ordin comun MS-ME: Cursurile la o clasă primară se suspendă 14 zile la apariţia unui caz de infectare; reluarea orelor - prin decizia conducerii unităţii, după consultarea DSP

Cursurile se suspendă 14 zile la o clasă din învăţământul primar sau o grupă de grădiniţă la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii făcut joi public. Iar reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar, după consultarea Direcţiei de Sănătate Publică.

Dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină: Trebuie să pornim de la realitatea că, inevitabil, în școlile din România, vor apărea cazuri de infectare

Redeschiderea școlilor împarte în tabere elevii, părinții, profesorii și directorii unităților de învățământ. Ministerul Educaţiei a trimis astăzi Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate începând de luni. Masca de protecție va fi obligatorie, dar distanța fizică se reduce la un metru și asta doar acolo unde spaţiul permite. "Odată deschise, trebuie să ne asigurăm că școlile vor și rămâne deschise o perioadă cât mai lungă de timp. Pentru asta, trebuie să mergem mai departe de asigurarea măsurilor de igienă, a ventilației sălilor de clasă și a distanțării fizice", subliniază dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină. "Trebuie să fim realiști și să pornim de la realitatea că, inevitabil, în școlile din România, vor apărea cazuri de infectare", atrage el atenția.

Reguli pentru revenirea elevilor în școli, din 8 februarie: distanță de un metru acolo unde spațiul permite, purtarea obligatorie a măștii. VEZI documentul de lucru al ordinului comun M. Educației-M. Sănătății

Ministerul Educaţiei a trimis Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate în şcoli începând de luni. Acolo unde spațiul permite, se va păstra distanţarea fizică de un metru. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării in incinta unitatii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atat în interior şi exterior.

Redeschiderea școlilor, fără distanțare socială. Unii părinți cer testarea rapidă a copiilor. Organizaţiile de elevi nu sunt de acord cu revenirea în clase atât de repede

Școlile se redeschid luni fără distanțare socială. Elevii vor învăța chiar și câte doi în bănci și se vor proteja cu măști sanitare pe toată perioada în care rămân în şcoală. Soluţia este propusă chiar de miniștrii Educației și Sănătății pentru cursurile față în față. La școală se vor întoarce și elevii din învățământul tehnologic, profesional și profesional-dual pentru orele de practică. Totul se va face în funcție de rata de infectare.

Activitate suspendată pentru operatorii economici care nu respectă regulile sanitare - propunere a Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat astăzi scenariile pentru redeschiderea școlilor, a anunțat șeful executivului, Florin Cîțu, la finalul ședinței de guvern. CNSU a propus și o măsură nouă, care vizează operatorii economici ce nu respectă restricțiile sanitare, a căror activitate ar putea fi suspendată pentru minimum două săptămâni.

Pregătiri în școli pentru reluarea cursurilor față în față. Principala problemă a reîntoarcerii copiilor în bănci: lipsa spațiului. Program pentru aerisirea claselor

Pregătirile pentru redeschiderea școlilor sunt în toi. Se dezinfectează clasele, holurile și se lucrează la orar, astfel încât să se evite pe cât posibil aglomerația. Pentru multe unități de învățământ rămâne de nerezolvat problema spațiului limitat, care nu permite distanțarea elevilor. În aceste condiții, o parte dintre directorii de școli susțin că scenariul hibrid este cel mai sigur.