S. Grindeanu: Nu-mi dau demisia. I-am propus domnului Liviu Dragnea să ne asumăm împreună acest presupus eșec. N-am văzut că s-a întâmplat

Premierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri seară, după ce conducerea PSD a decis să-i retragă sprijinul politic, că nu-și dă demisia din funcție. "Am obligația să mă comport responsabil față de România și față de partidul din care fac parte", a spus primul ministru, în declarațiile sale de la Palatul Victoria. El a spus că la ședința CEx i s-au propus mai multe funcții la conducerea unor instituții ale statului, chiar și funcții într-un viitor guvern, doar ca să demisioneze, însă a refuzat. Grindeanu a spus că va demisiona atunci când președintele Iohannis va spune că numește un premier tot de la PSD.

Cronica unei rupturi neanunțate între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu

Nici jumătate de an nu a durat relaţia de încredere şi colaborare între liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu. Nemulţumirile şi tensiunile între partid şi guvern s-au acumulat una câte una, până au ajuns în punctul în care nu mai pot fi ascunse sub preş.

Dragnea: Toți membrii PSD din Cabinet și-au dat demisia, deocamdată nu avem guvern. PSD și ALDE, pregătite să formeze un nou Executiv

Toți miniștrii din PSD și-au prezentat demisiile, a anunțat, miercuri, președintele social-democraților, Liviu Dragnea. "A fost ordonanța 13 și nu ați făcut nimic, erați aceiași în CEx. L-am trezit pe Klaus Werner Iohannis cu ordonanța. Acum îi dați guvernul, de ce?!", ar fi spus Sorin Grindeanu în ședința CEx, potrivit unor surse. 

Klaus Iohannis așteaptă decizia PSD. Scenariile opoziției după o eventuală demitere a lui Sorin Grindeanu

Tensiunea de pe scena politică dă naștere unei avalanșe de scenarii. Deputatul PMP Eugen Tomac vorbește chiar de posibilitatea ca în locul lui Sorin Grindeanu să fie propus un membru al UDMR. Liderii maghiari l-au ironizat pe Eugen Tomac și spun că nu există această variantă. Președintele Klaus Iohannis așteaptă deciziile oficiale ale PSD și apoi va avea o reacție, a precizat purtătorul său de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi.

Surse: Liviu Dragnea i-a cerut demisia lui Sorin Grindeanu, premierul a refuzat. Conducerea PSD decide miercuri soarta Guvernului

Premierul Sorin Grindeanu rezistă momentan, în ciuda faptului că Liviu Dragnea i-a cerut să plece, şi, spun unele surse, majoritatea miniştrilor au deja demisiile semnate. De altfel, la biroul lui Liviu Dragnea a fost un întreg pelerinaj marți toată ziua. S-au perindat miniştri şi parlamentari, în încercarea de a găsi o soluţie la criza de la vârful puterii. Iar la finalul zilei, premierul Sorin Grindeanu a revenit la Palatul Victoria, a urcat sprinten scările şi i-a salutat de la distanţă pe jurnaliştii care îl aşteptau la Guvern.

Premierul Sorin Grindeanu, în vizită oficială în Croația

În timp ce în țară este evaluată activitatea Guvernului, premierul Sorin Grindeanu este într-o vizită oficială în Croația. Grindeanu a avut mai multe întâlniri, inclusiv cu omologul său de la Zagreb, Andrej Plenkovic, cu care a discutat despre provocarile cărora trebuie să le facă faţă Uniunea Europeană.