Sorin Grindeanu
Legea în baza căreia se fac contractele cu statul va fi modificată. Premierul şi liderul PSD au anunţat că, în curând, proiectul va fi pus în dezbatere publică. Grindeanu şi Dragnea au indicat că vor fi simplificate procedurile pentru a putea realiza mari proiecte mai uşor şi cu mai puţin timp pierdut în instanţe.
Corina Creţu, întâlnire cu Sorin Grindeanu: "Absorbţia va fi de 90,6%. Din păcate, se vor pierde 2 miliarde de euro"
Premierul Sorin Grindeanu şi comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, s-au întâlnit, joi dimineaţă, pentru a discuta despre fondurile structurale. La întâlnirea de la Palatul Victoria a participat şi Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Premierul Sorin Grindeanu anunţă că Legea salarizării va apărea în al doilea trimestru al anului
Legea salarizării va apărea în al doilea trimestru al acestui an şi va construi o piramidă corectă de salarizare, a declarat premierul Sorin Grindeanu la emisiunea România 9 de la TVR1.
De la guvern, la plantat copaci. Sorin Grindeanu: "Am prins muncă înainte de '89 (...) muncă patriotică". Start programului de împădurire
Autorităţile încearcă să compenseze, timid, defrişările masive din ultimii ani. A început programul de împădurire! Startul a fost dat în judeţul Ialomiţa, într-o pădure de lângă Slobozia, unde au fost plantaţi câteva mii de frasini şi stejari.
Sorin Grindeanu anunţă că guvernul va da un aviz pozitiv majorării salariilor aleşilor locali
Salariile aleşilor locali vor fi majorate cu 30 la sută. O spune chiar premierul României, Sorin Grindeanu, care afirma că Guvernul va da un aviz pozitiv majorării salariilor aleşilor locali.
Generalul SRI (r) Gabriel Stătescu, numit consilier de stat pe probleme de IT la Guvern. Premierul: L-am ales pe criterii de competență
Premierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri că îl cunoaște din perioada în care era ministru al Comunicațiilor pe generalul SRI în rezervă Gabriel Stătescu, actual consilier de stat la Guvern. El a adăugat că l-a ales pe acesta pe criterii "de competență". Declaraţiile premierului pot fi urmărite în secţiunea VIDEO.
Bilanţ MAI pe 2016. Carmen Dan: Fenomenul infracţional, în scădere pentru al cincilea an consecutiv
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a prezentat, miercuri, bilanţul activităţii pe 2016, în prezenţa premierului Sorin Grindeanu şi a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului.
Moment amuzant la Conferinţa rectorilor. S. Grindeanu: „Doamnelor şi domnilor rectori, onorată instanţă”
Premierul Sorin Grindeanu a fost prezent astăzi la Academia de Studii Economice, unde a participat la Conferința rectorilor. Discursul primului ministru a debutat cu un moment care a stârnit hohote de râs în sală.
Premierul Sorin Grindeanu, în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora prim-ministrului
Premierul Sorin Grindeanu a participat, luni după-amiază, în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea "Ora prim-ministrului" cu tema "Efectele guvernării netransparente - O.U.G. nr. 6/2017, O.U.G. nr. 9/2017".

