Spania
Conducerea politică a Cataloniei a fost demisă, iar provincia a intrat sub tutela directă a Madridului. Guvernul spaniol a luat primele măsuri de administrare directă a Cataloniei, după ce ieri parlamentul de la Barcelona a proclamat ilegal independenţa provinciei. În prima sa reacţie, liderul separatist îi îndeamnă pe oameni să aibă răbdare şi să se opună în mod paşnic deciziilor venite de la Madrid.
Guvernul de la Madrid l-a destituit pe șeful poliției din Catalonia
Guvernul de la Madrid a anunțat sâmbătă destituirea șefului poliției din Catalonia, Josep Lluis Trapero, relatează AFP și DPA, preluate de Agerpres. Măsura vine ca urmare a declarației de independență adoptate vineri de parlamentul de la Barcelona.
Apeluri pentru unitate și pentru rezolvarea unei probleme interne. Reacții internaționale după ce Catalonia și-a declarat independența
"Nu comentăm", sau "Spania trebuie să rămână unită". Acestea sunt cele două tipuri de reacţii internaţionale înregistrate, deocamdată, după evenimentele din Catalonia.
Catalonia a declarat independența. Rajoy a anunțat demiterea guvernului catalan,dizolvarea Parlamentului regional și alegeri pe 21 decembrie
Tensiunea a crescut brusc între Barcelona şi Madrid în momentul în care Catalonia şi-a declarat independenţa. A fost un vot în Parlamentul regiunii, de la care a lipsit opoziţia unionistă. La câteva minute, Senatul Spaniei a aprobat aplicarea articolului 155, adică a autorizat Madridul să preia controlul direct al regiunii. După o şedinţă cu miniştrii, premierul Mariano Rajoy a anunţat vineri seară dizolvarea Parlamentului catalan, demiterea guvernului local şi organizarea de alegeri anticipate în regiune.
Catalonia nu renunță. Sute de persoane au manifestat în sprijinul guvernului regional
Catalanii li se opun în continuare autorităţilor spaniole şi ies în stradă. Chiar dacă manifestaţiile nu au amploarea de săptămânile trecute, sunt aşteptate noi proteste. Sute de manifestanți s-au adunat în fața sediului guvernului secesionist de la Bacelona ca să sprijine autonomia regiunii. Liderul catalan Carles Puigdemont a refuzat să mai dea explicații în Senatul Spaniei și Guvernul de la Madrid se pregătește să-l demită și să preia administrarea directă a Cataloniei.
Guvernul catalan ar putea fi demis până la sfârșitul săptămânii
Liderii secesionişti ai Cataloniei nu vor să accepte guvernarea directă de la Madrid şi se vor opune protocolului declanşat de Mariano Rajoy. Premierul conservator, sprijinit de majoritatea spaniolilor, a cerut aprobarea Senatului pentru demiterea guvernului regional secesionist. O corespondență de la Felix Damian.
Catalonia nu acceptă planul Madridului. Liderii regionali denunță tentativa de control "ilegal și nedemocratic"
Liderii din Catalonia spun că nu vor accepta un control direct al Madridului asupra regiunii. Carles Puigdemont, de exemplu, a echivalat acţiunile guvernului central cu cele din perioada dictaturii şi a transmis un apel tuturor europenilor. Pe străzile din Barcelona aproape o jumătate de milion de oameni au continuat să susţină independenţa Cataloniei.
Premierul spaniol anunță demiterea conducerii din Catalonia şi alegeri regionale. Liderul catalan va convoca parlamentul
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a anunţat, sâmbătă, activarea articolului 155 din Constituţie şi convocarea de alegeri regionale în termen de şase luni. Executivul de la Madrid a decis demiterea conducerii secesioniste de la Barcelona, precizând că puterile administraţiei catalane vor fi preluate de guvernul central. In replică, liderul catalan Carles Puigdemont a subliniat că Guvernul spaniol s-a proclamat în mod ilegal reprezentant al catalanilor. Sute de mii de oameni au iesit sa demonstreze pașnic pe străzile din Barcelona.
Noi tensiuni în Catalonia. Madridul va ridica autonomia provinciei
Organizaţiile secesioniste din Catalonia au convocat manifestaţii pasnice, după ce Madridul a decis să preia controlul direct asupra regiunii. Premierul Mariano Rajoy va stabili sâmbătă primele măsuri împotriva guvernului separatist de la Barcelona şi le va înainta Senatului spre aprobare.

