spitale aglomerate
Pacienții care au un test pozitiv de infecție cu SARS-CoV-2 și forme ușoare și medii de boală trebuie să-și sune medicul de familie care îi va îndruma, după o discuție chiar și telefonică, către un centru de evaluare. Acolo vor fi evaluați clinic de către un medic, li se vor face investigațiile necesare și vor primi tratament pentru a-l urma acasă. Este ultima decizie luată marți seară de Ministerul Sănătății, care încearcă astfel să reducă presiunea pe spitale și mai ales pe camerele de gardă ale acestora. Subiectul a fost abordat marți seară, la Tema Zilei.
Măsuri sporite de siguranță în spitalele oncologice. La Cluj-Napoca, triajul pacienților se face într-un amfiteatru
Institutele oncologice din ţară fac eforturi ca să primească pacienții care au nevoie de internări, tratamente sau intervenții chirugicale, în ciuda pandemiei. La Cluj-Napoca, de pildă, a fost extinsă capacitatea spitalului și s-a mărit programul de lucru. Peste tot, triajul se face cu grijă, pentru ca infecția cu SARS-CoV-2 să nu patrundă în spital.
GCS: Nu mai sunt paturi ATI libere altele decât cele rezervate bolnavilor de Covid cu condiții medicale speciale
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri că atât la nivel naţional, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
În spitale e ca la război | În camerele de gardă pacienți infectați așteaptă și ore întregi eliberarea unui pat | Specialiștii în sănătate spun că în aproximativ o săptămână, România ar putea depăși 20.000 de cazuri noi
În spitale, este ca la război! O spun medicii care abia mai fac față valului 4 de îmbolnăviri. Sunt tot mai multe cazuri grave, cu pacienți care au nevoie disperată de oxigen. Însă resursele sunt limitate. Ca să facă față valului de bolnavi, unele spitale și-au chemat din zilele libere personalul în timp ce în altele, medicii și asistentele nu-și vor mai putea lua concediu de odihnă în perioada următoare.
Sistemul medical, din nou sub presiune maximă. La ATI abia se mai găsesc câteva paturi libere
Ziua și recordul de infectări cu COVID 19. Peste 7.000 de români s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore, iar 113 au pierdut lupta cu boala. Presiunea pe sistemului sanitar crește, iar la ATI abia se mai găsesc câteva locuri libere. În toată țara mai erau 21 de paturi libere pentru cei cu forme grave.
Bolnavii așteaptă ore întregi la Spitalul Judeţean din Botoşani să primească ajutor la UPU: nu sunt nici paturi, nici medici
Unitățile de Primiri Urgențe nu mai fac față numărului mare de pacienți care stau și 20 ore până când ajung să fie consultați de un medic. E criză și de medici, nu doar de paturi libere. Este o situație cu care se confruntă și spitalul din Botoșani, în condițiile în care zonele tampon sunt ocupate de pacienții suspecți de COVID-19.
În timp ce spitalele din Iași sunt supraaglomerate, unitatea mobilă anti-COVID adusă de la Botoşani este nefuncțională
La Iași, unde spitalele COVID fac cu greu față numărului mare de îmbolnăviri, a fost adusă o unitate mobilă ATI de la Botoșani. Numai că, de sâmbăta trecută, aceasta este în reparații și nu a fost pusă încă în funcțiune.
Medici români: Suntem în plin val trei al pandemiei, după săptămâni de relativ calm
Aproape jumătate din țară înregistrează creșteri de cazuri de covid, iar Capitala mai face un pas spre pragul de 3 infectări la mia de locuitori, când va intra din nou în scenariul roșu. Peste 4200 de teste pozitive s-au raportat azi și spitalele sunt aproape pline. Se apelează din nou la transferul pacienților în stare gravă către spitale în care mai sunt locuri.
COVID-19. O "explozie susținută" a numărului de cazuri suprasolicită spitalele din cele două Americi
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat marţi că resursele spitaliceşti din unele zone din America de Nord şi America de Sud sunt suprasolicitate ca urmare a creşterii numărului de infecţii cu noul coronavirus, relatează DPA.
- 1
- 2

