Avocatul Poporului a sesizat CCR privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă care vizează sistemul sanitar

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională privind modificările aduse sistemului sanitar prin OUG nr. 25/2020, despre care spune că "sunt în contradicţie cu Constituţia şi afectează grav dreptul la sănătate al cetăţenilor români", transmite News.ro. Potrivit Avocatului Poporului, faptul că iniţiatorul ordonanţei a omis să solicite şi să obţină avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic atrage neconstituţionalitatea întregului act normativ.

Liberalizarea programelor naţionale de sănătate, adoptată. Competiţie între spitalele publice şi cele private

Printre cele 25 de ordonanțe adoptate aseară, se află și cea privind liberalizarea programelor naţionale de sănătate. Va fi competiţie directă între spitalele publice şi cele private. Bolnavii vor putea alege unde să se trateze gratis. S-a prevăzut clar că e interzis să li se încaseze sume în plus faţă de cele decontate. Rămân însă multe necunoscute şi îngrijorări.

Pacienţi la privat, prin programele naţionale de sănătate

Spitalele private vor avea acces fără limite la programele naționale de sănătate finanțate cu puținii bani de la buget. Ordonanța de urgență care liberalizează aceste programe a ajuns astăzi pe masa Guvernului, care vrea să modifice însă proiectul făcut public. Oficialii din sănătate dau asigurări că pacienţii se vor putea trata fără coplată, chiar şi la privat. Ordonanța a stârnit critici vehemente, mai ales că nu are studiu de impact.

Spitalele private vor putea trata pacienţi cu bani de la stat

Spitalele private vor putea trata pacienţi cu bani de la stat prin programele naţionale de sănătate. Fondurile să urmărească bolnavul! Aşa prevede un proiect de ordonanţă controverstat, discutat în Guvern. Sanitas, cea mai mare federaţie sindicală din sănătate, acuză că s-ar urmări branşarea privaţilor la fondurile publice insuficiente şi s-ar dezechilibra spitalele publice. Pacienţii se tem să nu fie puşi la plată în privat, chiar mascat, aşa cum s-a mai întâmplat. Ministrul Sănătăţii neagă că va fi şi o coplată.

Explicaţii pentru introducerea coplatei. Ministrul Sănătăţii: “Trebuie să scoatem privatul din zona gri”

Coplata, motiv de dezbateri aprinse la Ministerul Sănătății. La aceeaşi masă, reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi şi ministrul Sorina Pintea au discutat argumente pro şi contra. "Va exista un pachet de bază, pentru analize de laborator şi radiologie, fără coplată" spun reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale private. Cei care apără drepturile pacienţilor vor asigurări că nu vor exista abuzuri.

Anchetă după cazul Sanador. Nu toate spitalele asigură pacienților continuitatea asistenței medicale

Unele spitale nu asigură continuitatea asistenței medicale prin gardă, iar pacienții nici măcar nu au habar. Există un ordin de ministru încă din 2004, unde apar toate specialitățile pentru care monitorizarea continuă a bolnavilor este obligatorie. Problema apare mai ales la spitalele private, care colaborează cu medici doar pentru anumite intervenţii, după care aceștia se întorc la spitalele de stat.