spitale
Mai multe spitale din Oradea și din alte localități ale județului Bihor vor fi interconectate în timp real printr-un sistem de telemedicină. Primăria Oradea anunță că proiectul privind interconectarea spitalelor are o valoare de aproape 10 milioane de euro.
Mini biblioteci în spitale. Cei care vor să doneze cărți pentru pacienți mai o pot face până la finalul lunii august
Pacienții de la Spitalul Militar din Cluj-Napoca au de acum trei mini biblioteci. Asta datorită celei de a opta ediții a proiectului Terapie prin Artă, în cadrul căreia au fost donate cărți.
Avocatul Poporului: Internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiționată de testarea COVID-19
Persoanele care au urgențe medicale sau sunt programate pentru internare nu trebuie să fie condiționate de efectuarea unui test COVID-19 înainte și de prezentarea rezultatului acestuia la internare, arată Avocatul Poporului.
Spitalele din România au devenit focare de răspândire a virusului. Cadrele medicale, transformate în pacienți
Problema cadrelor medicale infectate devine din ce în ce mai acută în toată ţara, aşa că ne vom îndrepta atenţia asupra acestui subiect în minutele următoare. Rând pe rând, tot mai multe spitale din România au devenit din locuri de vindecare, focare de răspândire a virusului. Iar cadrele medicale au devenit la rândul lor pacienţi.
EUROSTAT: Spitalele din România, pe ultimul loc în UE la aparatele de tomografie computerizată
Cea mai scăzută disponibilitate în spitalele din Uniunea Europeană a aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor s-a înregistrat în 2018 în România (0,8 scanere CT la 100.000 de locuitori), urmată de Franţa (1,2), Polonia, Olanda şi Slovenia (toate cu 1,4), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Pachete cu materiale de protecție sanitară pentru unități medicale din Arad, Suceava, Neamț și Mureș
Batalionul 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București și Biroul pentru Cooperare în Domeniul Apărării din cadrul Ambasadei SUA la București, vor distribui, în unități medicale din județele Arad (21 și 22 iulie), Suceava, Neamț și Mureș (3-8 august), 1280 pachete cu materiale de protecție sanitară.
Scenarii sumbre pentru lunile următoare | Emilian Popovici: “Dacă acum, în sezon de vară, suntem la asemenea indicatori, ce-o să ne facem la toamnă, când ne vom confrunta şi cu gripa?
Încă un record negativ pentru România. Avem cel mai mare număr de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă de când a început epidemia, 293. Şi sunt aproape 700 de noi cazuri de infectare, deşi au fost mult mai puţine teste, iar între timp apar cele mai negre scenarii. Dacă nu se respectă măsurile recomandate de autorităţi, la sfârşitul lui septembrie am putea ajunge la un milion de cazuri active, arată un nou studiu.
Cadre medicale amendate pentru că nu purtau măști
Amenzi la Spitalul de Urgență și la cel de pediatrie din Galați. 13 cadre medicale au fost sancționate de inspectorii Direcției de Sănătate Publică pentru că nu purtau corect echipamentele de protecție.
Cazurile de coronavirus sunt tot mai grave. Director DSP Brașov: "Profilul de imbolnăvire este un pic mai sever, ponderea pacienţilor cu forme ușoare este mai mică decât la începutul epidemiei"
Mai multe județe din țară se mențin de zile întregi în nedoritul top al cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19. Creşte și numărul celor care ajung în spitale iar presiunea pe secțiile de terapie intensivă este din ce în ce mai mare. Specialiștii atrag din nou atenția că refuzul oamenilor de a respecta măsurile de prevenție pot avea consecințe deosebit de grave.

