spitale
Cinci români mor în fiecare zi din cauza infecțiilor intraspitalicești. Sunt estimări făcute publice de ministrul Sănătății. Alexandru Rafila a anunțat că a finalizat raportul cerut de premier după ce mai mulți pacienți au murit la Târgu Mureș și Cluj-Napoca din cauza bacteriilor din spitale. Oficialii din Sănătate propun ca managerii unităților medicale care raportează corect infecțiile nosocomiale să fie stimulați cu punctaj în plus la evaluare. Ceilalți, să fie penalizați.
Risc mare de atacuri cibernetice în sănătate. Pot afecta îngrijirea pacienţilor, pot genera întârzieri ale procedurilor sau ale testelor
Datele informatice privind pacienţii pot fi folosite ca armă în contextul războiului de lângă noi. Oricând ne putem aştepta la un atac cibernetic masiv asupra sistemelor de sănătate, avertizează experţii. Au deja semnale că hackerii ruşi ar viza infrastructura critică nu doar din Ucraina, ci şi din ţări aliate. Exemplul Irlandei - unde aproape tot sistemul sanitar a fost blocat, anul trecut, de un atac cibernetic - arată cât de expuse sunt datele medicale.
Măsuri care ar salva vieți în spitale, propuse de experți: ingineri medicali, norme și ghiduri de întreținere
Sistemul medical românesc suferă și pentru că nu are ingineri medicali, cei care trebuie să țină sub control instalațiile din spitale. Și ar preveni inclusiv incediile care deja au luat vieți. Avem nevoie și de norme şi ghiduri actualizate de întreținere a spitalelor, spun experţi în domeniu. Şi cer măsuri urgente!
Bilanțul COVID de joi: 1.174 de cazuri noi, date în scădere, și 13 decese, dintre care 10 la persoane nevaccinate
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.174 de cazuri noi, cu 251 mai puține decât miercuri, iar 13 oameni infectați au murit. Dintre ei, zece erau nevaccinați, arată datele publicate joi de Ministerul Sănătății (MS).
Bilanțul COVID de miercuri: Crește la 115 numărul copiilor internați în spitale. România a depăsit pragul de 67.000 de decese de COVID
În ultimele 24 de ore, a scăzut numărul de cazuri noi, la puțin peste 1.400, însă a crescut numărul copiilor cu COVID internați în spitale, la 115, arată datele publicate miercuri de Ministerul Sănătății (MS).
Spitalele mici duc o lipsă acută de medici. Universitățile și ministerele Sănătății și Educației lucrează la un plan de atragere a doctorilor cu echipamente medicale, condiții decente de muncă
La Spitalul Județean din Botoșani, o secție de pediatrie a fost închisă din lipsă de medici. La Orşova nu există niciun neonatolog, iar naşterile sunt direcţionate în alte orașe. Multe spitale din ţară se confruntă cu deficit de personal medical, mai ales în orașele mici. Cu sprijinul universităților, ministrul Educației a anunțat un plan pe cinci ani care să rezolve situația.
Bilanțul COVID de marți: Peste 1.800 de cazuri noi în 24 de ore, cu 1.000 mai multe decât ieri. 11 oameni infectați au murit
În ultimele 24 de ore, au fost raportate peste 1.800 de cazuri noi, cu peste 1.000 mai multe decât luni. Au fost raportate 11 decese, dintre care opt la persoane nevaccinate, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății (MS).
Intervenții chirurgicale amânate în spitale, din cauza lipsei unui medicament care costă 25 de lei
În multe spitale se prelungeşte criza unui medicament care a dus la sistarea operaţiilor. 25 de lei - atât costă și trebuie administrat pacienților, după anestezie. Ministrul Sănătății a anunțat că a făcut o achiziţie de urgenţă pentru o perioadă scurtă de timp, dar deocamdată în unele unități medicale se fac deja doar intervenții chirurgicale de urgență. Pacienții cu boli cronice sunt lăsaţi să aștepte.
Bilanțul COVID de vineri: Puțin peste 1.200 de cazuri noi și șase decese, dintre care patru la persoane nevaccinate
În ultimele 24 de ore, au fost raportate puțin peste 1.200 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar șase oameni infectați au murit. Patru erau nevaccinați, arată datele publicate vineri de Ministerul Sănătății (MS).

