Spitalul Militar
Şapte cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2, informează unitatea medicală, într-un comunicat transmis marţi seara Agerpres.
Spitalul Militar - proiect de screening epidemiologic pentru personalul medical și auxiliar
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" va demara un proiect de screening epidemiologic la nivelul întregului personal medical şi auxiliar, potrivit unei informări publicate pe site-ul unităţii medicale.
Premieră medicală la Spitalul Militar. Medicii i-au implantat unui pacient un dispozitiv care reglează presiunea sângelui
Afecţiuni grave ale inimii, pentru care până acum nu prea existau soluţii, pot fi tratate şi în România, prin implantarea unui dispozitiv care reglează presiunea sângelui. Un pacient a primit în premieră un astfel de dispozitiv şi, la o săptămână de la operaţie, se simte bine! Casa de Asigurări decontează intergral aceste intervenţii, inclusiv costurile dispozitivului care este importat din Statele Unite.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost externat de la Spitalul Militar, după ce a fost operat la umărul stâng
Preşedintele României Klaus Iohannis a fost externat vineri dimineață de la Spitalul Militar, unde a fost operat joi seară la umărul stâng. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, a fost vorba despre o operaţie minim invazivă, iar intervenţia a decurs fără probleme.
Medicii militari din Brașov au mers în zona lovită de ape după fisurarea digului de pe râul Tărlung și le-au acordat consultații sătenilor
Au luat aparatura medicală cu ei şi au pornit să dea o mână de ajutor oamenilor din Lunca Mărcuşului şi Băcel, greu loviţi de inundaţii. Medicii şi asistenţii Spitalului Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov au făcut consultaţii şi analize. Caravana medicală face parte din proiectul "Uniți sub Tricolor prin sănătate", iniţiat de Ministerul Apărării Naționale şi dedicat Centenarului Marii Uniri.
Cel mai performant centru integrat de medicină nucleară din Europa, inaugurat la Spitalul Militar. Ministerul vrea deblocarea posturilor
De miercuri, la Spitalul Militar Central "Dr. Carol Davila" funcționează Centrul integrat de medicină nucleară pentru depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice. Este cel mai performant din Europa! Continuă astfel tradiţia unui laborator de specialitate care a fost înființat în 1977. Are acum dotări de ultimă generaţie, care permit investigaţii foarte amănunţite, dar şi terapii specializate.Ministrul Apărării, Mihai Fifor a anunțat la inaugurarea centrului că se pregătește deblocarea de posturi pentru Armata Română, urmând ca 250 de medici să fie angajați la Spitalul Militar Central, pe diverse specialități.
Premierul Grindeanu a fost operat la Spitalul Militar
Premierul Sorin Grindeanu a suferit o mică intervenție chirurgicală la Spitalul Militar din București.
- 1
- 2

