Managerul Spitalului Universitar din București a dat explicații despre neregulile din unitatea sanitară. Îi acuză pe greviștii din vară că au dezinformat și au provocat panică

Aproape șase sute de pacienţi internaţi la Spitalul Universitar din Capitală s-au îmbolnăvit din cauza unor bacterii luate din spital. Datele sunt pentru primele 8 luni ale acestui an şi au fost făcute publice de managerul unităţii, care susţine însă că cifrele sunt mici comparativ cu instituţii medicale din Vest. În vară, spitalul a fost în centrul unui scandal, după ce mai mulţi asistenţi au reclamat că nu sunt dezinfectanţi, protocoalele medicale sunt încălcate, iar vieţile pacienţilor sunt în pericol. Managerul neagă aceste acuzaţii.

Nereguli la Spitalul Universitar. Ministrul Sănătății: Raportul Corpului de Control va fi trimis la Parchet

Nereguli grave la Spitalul Universitar constatate chiar de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. Sorina Pintea a prezentat o parte dintre acestea şi a anunţat că va trimite documentul direct la Parchet, fiindcă are suspiciuni de fapte penale. Verificările au început după ce, în vară, mai mulţi angajaţi au întrerupt lucrul şi au protestat în faţa unităţii medicale. O asistentă a riscat totul, iar acum a plătit cu pierderea locului de muncă. Femeia susţine că e victima unui abuz, în timp ce conducerea spitalului spune că decizia a fost luată pentru că ea lipsit de la serviciu.

Prima demisie la Spitalul Universitar. Directorul financiar contabil, nemulțumit de atitudinea managerului. Doi angajați sunt în greva foamei

Prima demisie la Spitalului Universitar din Capitală, în a treia zi de scandal. Directorul financiar contabil a fost deranjat de modul în care managerul spitalului l-a tratat ieri, în faţa Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii. Directorul îi cere managerului să-şi asume deciziile pe care le ia. În paralel, continuă protestele angajaților. Incă unul a intrat în greva foamei.

Spitalul Universitar București: Un asistent medical a intrat în greva foamei

La Spitalul Universitar din Capitală continuă protestul doar asistentul medical care a intrat in greva foamei. Angajatul spune că a început să primească amenințări din partea superiorilor. Ieri, asistentele şi infirmierele s-au plâns de condiţiile din spital şi au reclamat lipsa materialelor sanitare. Conducerea spitalului a negat aceste acuzații.

Proteste și declarații șocante la Spitalul Universitar din Capitală. Angajații, nemulțumiți că trebuie să aleagă între vouchere de vacanță și sporuri maxime; asistenții spun că trei zile nu au avut dezinfectant

Declaraţii şocante ale angajaţilor Spitalului Universitar din Capitală. Asistenţii se plâng că nu au avut dezinfectant să spele instrumentarul şi trei zile la rând au folosit doar apă şi săpun. Oamenii au ieşit în faţa unităţii medicale supăraţi că acum trebuie să aleagă între vouchere de vacanţă şi sporuri maxime. Managerul susţine că spitalul nu duce lipsa de nimic şi a cerut Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii să facă verificări.

Spitalele, șantiere pe bani publici. Un buncăr de radiologie NU poate fi construit de 6 ani la Spitalul Universitar din București

Continuăm ancheta de la Spitalul Universitar din Capitală. Am văzut ieri povestea celor 11 săli de operaţii noi, dar nefolosite. Ministrul Sănătăţii a reacţionat la ancheta TVR. Acum, ajungem la clinica de oncologie. Mai precis la cel mai mare buncăr de radioterapie din ţară, care nu există decât la nivel de fundaţie. De şase ani nimeni nu reuşeşte să ducă mai departe construcţia. Între timp, s-au cheltuit mulţi bani: din bugetul pentru reabilitarea secţiei de oncologie. Urmăriţi un reportaj în EXCLUSIVITATE.