Prima doamnă a Ucrainei cere Coreei de Sud sisteme de apărare aeriană și echipamente militare neletale: "Când în casa ta e un criminal care a venit să-ți ucidă familia, doar ajutorul umanitar nu e de ajuns"

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a cerut Coreei de Sud să furnizeze țării sale sisteme de apărare aeriană, precum și echipamente militare neletale, în timpul întâlnirii de marți cu președintele Yoon Suk Yeol la Seul, au raportat ambele țări, conform CNN.

Preşedintele sud-coreean s-a întâlnit la Seul cu Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean. Yoon Suk Yeol și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol s-a întâlnit marţi, la biroul prezidenţial, cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, prilej cu care a afirmat că ţara sa va oferi asistenţă Kievului în strânsă coordonare cu comunitatea internaţională, a informat purtătorul său de cuvânt, citat de agenţia Yonhap, preluată de Agerpres.

Ministrul finlandez de Externe: Livrările de muniţii către Ucraina trebuie accelerate. Șeful diplomaţiei ucrainene a avertizat că există riscul ca gruparea Wagner să poată avea de câştigat de pe urma crizei din Sudan

Uniunea Europeană trebuie să-şi accelereze achiziţiile comune de muniţie pentru Ucraina, a susţinut luni ministrul de Externe finlandez Pekka Haavisto, care participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Luxemburg, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Scandalul cerealelor ucrainene, discutat în ședința CSAT. Klaus Iohannis: Nu accept ca ajutorul oferit Ucrainei să se întoarcă împotriva fermierului român

”Nu accept ca ajutorul oferit Ucrainei să se întoarcă împotriva fermierului român”, este mesajul transmis de preşedintele României, în contextul protestelor fermierilor din toată ţara din ultumele zile. Klaus Iohannis a dezvăluit în premieră că problema agricultorilor noştri a fost discutată şi în CSAT şi a obţinut promisiunea că se lucrează la identificarea unor soluţii.