SRI
Serviciile secrete româneşti vor avea un cuvânt de spus legat de cine poate investi sau nu în România, inclusiv în cazul licitaţiilor publice la care vor participa investitori străini din afara spaţiului Uniunii Europene. Măsura vine ca efect al complicaţiilor din proximitatea ţării noastre, provocate de invazia Rusiei în Ucraina. Decizia guvernului poate avea şi efecte nocive asupra pieţei libere economice, cred specialiştii.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii va primi de la SRI documente şi înregistrări din dosarele fostei Securităţi comuniste
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anunţă reluarea procedurilor de declasificare şi transfer al dosarelor create de fosta Securitate. SRI va preda înregistrări, dosare de cadre și fişe. Acestea vor intra în arhiva CNSAS şi vor fi puse la dispoziţia publicului interesat de cunoaşterea istoriei României din perioada comunistă.
România condamnă ferm decizia Rusiei. Ministrul Apărării: Populația poate să stea liniștită, NU va fi un război pe teritoriul nostru
România condamnă ferm decizia Federaţiei Ruse de recunoaştere a „independenței" regiunilor Donețk și Lugansk, părți componente ale Ucrainei. Acţiunile Rusiei ameninţă pacea şi securitatea întregii lumi, iar comunitatea internaţională trebuie să dea un răspuns prompt, au transmis oficialii români. Populația României nu este în primejdie, dau asigurări responsabilii din domeniul siguranței naționale. Dar cetățenilor români li se cere insistent să nu călătorească în Ucraina, iar celor care se află acolo să plece imediat.
Analiză a SRI, în comisia parlamentară: Atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului "fake news" s-au intensificat în ultima perioadă
Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a fost audiat, marţi, în Comisia parlamentară comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI pentru discuţii despre situaţia de securitate din zona extinsă a Mării Negre şi de pe Flancul Estic al NATO.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a fost invitat la comisia parlamentară, în contextul tensiunilor Rusia – Ucraina
Directorul SRI, Eduard Hellvig, este invitat, pe 22 februarie, la şedinţa Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Invitația a fost lansată de președintele acestei comisii, senatorul Cristian Chirteş, pentru a discuta despre situaţia de securitate din zona extinsă a Mării Negre şi de pe Flancul Estic al NATO.
TOP (ne)SECRET - Anton Rog, șeful Centrului Național Cyberint din cadrul SRI: “Am angajat și hackeri. Dacă vor să devină ofițeri, îi trimitem la facultate. Dacă nu, rămânem prieteni”
Serviciul Român de Informații a lansat o serie de podcast-uri - episoade ușor de accesat și de urmărit online, despre activitatea mai mult sau mai puțin cunoscută a instituției. În cel mai recent episod a fost invitat Anton Rog, general de brigadă, șeful Centrului Național Cyberint.
VIDEO. Podcast Top (ne)Secret | Eduard Hellvig, directorul SRI: A fost o greșeală că Serviciul nu a predat arhiva fostei Securități în primii ani (…). Eu nu am nicio problemă să predau absolut orice are SRI-ul
Serviciul Român de Informaţii urmează să predea ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi. Este vorba de o ultimă parte a arhivei, care nu este de securitate naţională, şi pe care SRI o va preda Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Într-un podcast realizat de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea, șeful SRI Eduard Hellvig explică de ce a durat atât de mult acest proces.
TOP (ne)SECRET - dezvăluiri de la Serviciul Român de Informații. Șeful Brigăzii Antiteroriste, Dorin Rădulescu: Au existat câteva cazuri concrete de dejucare a unor potențiale atentate teroriste
Serviciul Român de Informații a lansat astăzi propriul podcast - episoade ușor de accesat și de urmărit online, despre activitatea mai mult sau mai puțin cunoscută a instituției. Primul invitat a fost șeful Brigăzii Antiteroriste. Pe lângă lucruri care țin de regulamente, abrevieri și organigramă, episodul publicat astăzi conține și câteva detalii din culisele meseriei. Seria este realizată de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, vizită partenerială în SUA
Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, însoțit de o delegație din conducerea instituției, a realizat o vizită partenerială la Bruxelles și în Statele Unite ale Americii.

