stagiunea teatru în TVR
Va invităm la teatru, chiar în curtea TVR! Diseară, de la ora 21.00, Teatrul INDART ne invită să urmărim spectacolul „Amanta de la prânz”, o comedie în regia lui Bogdan Gagu. În rolurile principale, Silvia Gagu, Cristian Mardare, Corina Ivanov şi Eduard Boț.
TEATRU ÎN TVR | Teatrul Evreiesc de Stat vă invită în grădina TVR la spectacolul „Varşovia: ghid turistic”
În această seară vă invităm din nou la în grădina Televiziunii Române. Teatrul Evreiesc de Stat va susține în grădina TVR „Varşovia: ghid turistic", un spectacol cu Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor în rolurile principale.
Invitație la teatru adresată de vedetele TVR. "Piatra din casă", o piesă de la începuturile dramaturgiei româneşti, pe 27 iulie
Jurnaliştii TVR scot "Piatra din casă", în curtea televiziunii. În piesa de teatru a lui Vasile Alecsandri, îi veţi vedea în rolurile principale pe colegii noştri: Corina Dănilă, Mihai Melinescu, Tudor Furdui, Bogdan Ghiţulescu şi Andras Demeter. Premiera va fi pe 27 iulie, pe scena teatrului de vară din curtea TVR.
Teatru în TVR. “Greierele și furnica”, un spectacol pentru cei mici
Un spectacol despre generozitate, prietenie şi artă, “Greierele şi furnica”, i-a încântat pe copiii veniţi la teatru în grădina TVR. Cei mici s-au distrat în aer liber, la verdeaţă, alături de actriţele de la Teatrul Coquette. Stagiunea de teatru în TVR continuă în fiecare weekend, cu spectacole înainte de prânz şi seara, pentru cei mici, dar şi pentru cei mari.
Spectacol excepțional, duminică seară, la Televiziunea Română: „Maria Callas - La Divina". Stagiunea „Teatru în TVR" continuă
Stagiunea de vară a proiectului „Teatru în TVR" a continuat și în acest weekend. Duminică seară, pe scena din curtea postului public, Teatrul Nottara, în colaborare cu Asociaţia Eurofest, a prezentat spectacolul excepţional „Maria Callas - La Divina". Piesa a fost dedicată regretatului regizor Radu Gabrea.
Stagiunea "Teatru în TVR", redeschisă. Spectacole în grădina televiziunii, în fiecare weekend
Grădina TVR a redevenit gazda pentru spectacolele de teatru. Stagiunea se întinde pe toată perioada verii. O piesă care i-a încântat pe copii a deschis sâmbătă seria spectacolelor. Proiectul lansat de Televiziunea Română, prin Casa de Producţie, continuă tradiţia de 6 decenii în care televiziunea publică a promovat teatrul pe micile ecrane.
A început noua stagiune Teatru în TVR
1 iunie este şi ziua magică în care teatrul intră în stagiune permanentă de vară în curtea Televiziunii Române. Astăzi au fost primele spectacole cu personaje şi poveşti din lumea copilăriei.

