CCR a decis că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru

Carantina și izolarea la domiciliu nu se mai pot opera doar în baza simplului ordin al ministrului Sănătății, pentru că procedura încalcă drepturile și libertățile individuale. Nici pacienții infectați cu COVID-19 nu mai pot fi internați obligatoriu doar în baza acestui act, au decis joi judecătorii Curții Constituționale. Deși nu pot fi aplicate vechile norme, rămân totuși în vigoare până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

PSD va amenda cât mai rapid legea, astfel încât și prelungirea stării de alertă să fie supusă votului Parlamentului

Prelungirea stării de alertă nu va mai fi posibilă doar prin hotărâre de guvern. Social-democrații anunţă că vor amenda cât mai rapid legea, astfel încât Parlamentul să nu mai fie exclus din acest proces și să aibă dreptul de a aproba sau respinge şi o astfel de decizie a guvernului, așa cum se întâmplă în cazul stării de urgență.

Guvernul a decis că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, dar măsura trebuie validată de Parlament. Se reiau slujbele în interiorul bisericilor

Starea de alertă va fi prelungită începând cu 17 iunie, a anunțat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern de marți. Va fi permisă oficierea slujbelor în interiorul bisericilor, cu respectarea unor condiții de distanțare. Anterior ședinței de guvern, a avut loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Măsuri de relaxare din 15 iunie: Se redeschid creșele și grădinițele, inclusiv cele de stat. Restricții mai puține pentru cei care vin din străinătate

Guvernul a anunțat măsurile de relaxare care se vor aplica din 15 iunie. De săptămâna viitoare, părinții își vor putea duce copiii la creșe și grădinițe, iar mall-urile se vor redeschide. Restricții mai puține vor fi și pentru cei care se întorc din vacanțele din străinătate. Nu vor mai fi obligați să stea în carantină sau izolare dacă țările pe care le-au vizitat nu au mai mult de 5 cazuri noi de îmbolnăvire la un milion de locuitori.

UPDATE Ce măsuri ia guvernul în noul val de relaxare. Izolarea la domiciliu, ridicată pentru țări cu coeficient sub 5 la numărul de infectări. Ședința pentru prelungirea stării de alertă, săptămâna viitoare

Nu vom lua astăzi decizia de prelungire a stării de alertă, a anunțat joi seara, în debutul ședinței de guvern, premierul Ludovic Orban. "O vom lua săptămâna viitoare, la finalul perioadei pentru care am stabilit starea de alertă, cu aprobarea Parlamentului", a adăugat prim-ministrul. Starea de alertă este indispensabilă pentru a putea menține în vigoare toate reglementările necesare pentru a garanta protectia sănătății și vieții cetățenilor, indiferent unde se realizează această protecție - la locurile de muncă, în spații comerciale, la terase, a mai precizat Orban.