Mulți români au ieșit în parcuri și la plimbare, ignorând recomandările de a sta acasă din cauza pandemiei de coronavirus

Au trecut șase zile de când România a intrat în stare de urgenţă, instituită din cauza noului coronavirus. Asta înseamnă măsuri excepționale, care n-au mai fost luate până acum. Românii se obișnuiesc însă greu cu această schimbare majoră în viața lor. Cei mai mulți ignoră recomandările de a sta în casă: au ieșit la piață sau în parcuri, chiar și la plimbare în pădure, profitând de vremea frumoasă.

A fost emisă o ORDONANȚĂ MILITARĂ prin care se impun restricții de circulație. Fără grupuri mai mari de trei persoane pe străzi. Alte restricții

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a anunțat sâmbătă seara, într-o declarație la sediul MAI, că a emis o ordonanță militară prin care sunt luate mai multe măsuri în cadrul stării de urgență în vigoare din 16 martie. Astfel, este interzisă circulația pe domeniul public a grupurilor mai mari de trei persoane. Totodată, sunt introduse recomandări de circulație pe timpul zilei și pe timpul nopții. Se suspendă activitatea comercială a mai multor tipuri de activități comerciale, precum cabinetele stomatologice sau magazinele din mall-uri, cu excepția celor care vând produse alimentare, veterinare, farmaceutice sau servicii de curățătorie. Măsurile intră în vigoare de duminică, de la ora 22:00.

Starea de urgenţă a trecut de comisiile din Parlament

Decretul de instituire a stării de urgenţă a trecut în Parlament prin trei comisii raportoare și două care au dat aviz. Deputaţii şi senatorii celor cinci comisii de specialitate au aprobat documentul emis de Klaus Iohannis.

STARE DE URGENȚĂ. Președintele Klaus Iohannis: Dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, alimente de bază, utilități. Poate fi interzisă gradual circulația

Președintele Klaus Iohannis a anunțat măsurile prevăzute în decretul privind starea de urgență. Șeful statului a arătat că dacă este nevoie se va putea plafona prețul medicamentelor, alimentelor de bază și al utilităților  De asemenea, va putea fi interzisă gradual circulația. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ce înseamnă starea de urgență și în ce condiții se instaurează

Starea de urgenţă şi starea de asediu sunt măsuri excepţionale ce pot fi instituite de către Preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului. Starea de urgenţă reprezintă, conform Legii nr. 453/2004, ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Acest set de măsuri excepţionale se aplică în două situaţii diferite: dacă există unele pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională sau funcţionarea democraţiei constituţionale sau în cazul producerii unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.