Piețele, un magnet periculos în această perioadă. În sectorul 2 al Capitalei primăria a găsit soluţia pieţelor volante

Pieţele sunt în această perioadă un magnet pentru românii care se aprovizionează pentru masa de Paşte. Dar unul extrem de periculos pentru că oamenii ajung să stea la cozi umăr la umăr în timp ce îşi cumpără carne, legume sau verdeţuri. Eforturile autorităţilor de a-i ţine cât mai dparte unii de alţii par zadarnice. În Bucureşti, spre exemplu, autorităţile încearcă să-i ţină pe vârstnici departe de marile pieţe, aducându-le tarabe cu legume chiar lângă bloc.

Comisiile de specialitate au aprobat decretul de prelungire a stării de urgenţă

Comisiile juridică, de apărare şi pentru sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului au dat, miercuri, rapoarte favorabile în cazul decretului preşedintelui Klaus Iohannis de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă. De asemenea, Comisiile de politică economică, afaceri europene, muncă, transporturi şi învăţământ au avizat favorabil decretul, relatează Agerpres.

Iohannis: Voi solicita premierului Orban si ministrului de Interne sa revină asupra acordului MAI-BOR. Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!

Președintele Klaus Iohannis a avut, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile care se impun în contextul prelungirii stării de urgență cu Prim-ministrul României și cu alți miniștri ai guvernului. Înaintea ședinței, șeful statului a făcut o declarație de presă în care a anunțat că va cere premierului și ministrului de Interne să revină asupra acordului dintre MAI și Patriarhie și a făcut apel din nou la cetățeni să rămână acasă.

Ministrul Sănătății: Vârful pandemiei va fi la 7-10 zile după sărbătorile pascale, având în vedere și mișcarea din aceste zile. Depinde de noi dacă acest vârf va fi mai abrupt sau va fi lent

Invitat aseară la Tema zilei, ministrul Sănătății a spus că suntem pe partea ascendentă a pandemiei și că vârful va fi la maximum zece zile după Paște. Nelu Tătaru a precizat că este foarte importantă izolarea în perioada sărbătorilor, pentru ca vârful pandemiei să nu fie atins brusc.

"Se declară deschisă ședința de judecată prin Skype". Cazurile urgente, discutate prin sistem de videoconferință în perioada stării de urgență

Pandemia de coronavirus a obligat instanțele de judecată să se informatizeze, iar măsurile speciale se mențin pe toată durata stării de urgență. Așa că Tribunalul București a cumpărat tablete electronice, iar acum judecă prin sistem de videoconferință și procesele civile. E vorba doar despre cazurile urgente, precum ordinele de protecție. Numărul proceselor privind violența domestică s-a dublat in perioada izolării generate de coronavirus.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, precizări despre regulile de Paști: vineri și sâmbătă, lângă biserici se va distribui pâinea sfințită. Acces între 07.00 și 17.00, cu precizare în declarație

La câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat prelungirea cu încă 30 de zile a stării de urgență în România, ministrul de Interne, Marcel Vela, a adus precizări despre felul în care forțele MAI vor ajuta credincioșii pentru celebrarea sfintelor sărbători de Paști. Vineri și sâmbătă, între 07.00 și 17.00, credincioșii vor putea merge la biserică, unde se vor distribui, în locuri speciale amenajate, prescurile stropite cu agheasmă și vin. În declarația pe proprie răspundere, la locul deplasării se va face precizarea: 'pentru ridicarea sfintelor Paști de la biserică' și se va trece numele lăcașului de cult.

Școlile nu se deschid după vacanța de Paște

Prelungirea stării de urgență ţine în continuare școlile închise. Elevii și profesorii se vor putea întâlni la ore doar în mediul online, după ce se va termina vacanța de Paşte. Anul școlar nu va fi înghețat, dă asigurări ministrul Educației, care a aprobat noile programe pentru examenele naționale. Acestea s-ar putea ține în luna iulie.

Constantin Udrea - Dacă Parlamentul nu încuviințează, starea de urgență încetează. Pîrvulescu: Opoziția dacă nu votează, devine responsabilă

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, prelungirea stării de urgență pe teritoriul României pentru încă 30 de zile. Fostul judecător militar, Constantin Udrea a explicat la TVR că din momentul publicării  în Monitorul Oficial, decretul prezidențial produce efecte, însă dacă Parlamentul nu încuviințează măsura, tot ce s-a dispus până în prezent încetează.