La 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiu, Dumitru Prunariu a fost sărbătorit în orașul natal. L-au felicitat și astronauți de pe Stația Spațială Internaţională

La 40 de ani de la primul zbor în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu a fost felicitat inclusiv de actuali astronauţi de pe Stația Spațială Internaţională. Iar mesajul l-a primit la Brașov, orașul în care s-a născut și a studiat până la liceu. Studenţi şi profesori, dar şi pasionaţi de astonomie şi filatelie, au venit la întâlnirea cu primul român care a zburat în spaţiu.

Nu vă supărați, a cui este Luna? Cucerirea Cosmosului, de la programul sovietic Interkosmos, la Stația Spațială Internațională și la roboții trimiși pe Lună

Programul Interkosmos prin care a zburat și românul Dumitru Prunariu s-a stins în 1991, odată cu Uniunea Sovietică. De altfel, și programele spațiale americane și cele rusești "gâfâiau" împovărate de costuri și căutau noi ținte și justificări. Soluția a venit, poate, cu o întârziere de 50 de ani: cooperarea.