staţiuni litoral
Sunt ultimele zile de vacanță pe litoral, mai ales pentru copii, care se vor întoarce la școală de luni. Plajele sunt tot mai goale de la o zi la alta, însă puținii turiști rămași la mare continuă să ignore steagul roșu și intră în marea agitată. 18 oameni care nu au ținut cont de avertismentele salvamarilor și-au pierdut viața, înecați, numai în acest sezon.
A început programul "Litoralul pentru toţi". Cazarea este mai ieftină cu până la 70 la sută
De la 1 septembrie, românii își pot petrece vacanța la malul mării cu bani mai puțini decât în vârful de sezon. Prin programul "Litoralul pentru toţi" cazarea este mai ieftină cu până la 70 la sută. Peste 40 de hoteluri sunt înscrise în acest program care ţine până la finalul lunii. Și pachetele turistice pentru destinațiile externe sunt mai ieftine de astăzi.
Mai puțin de cinci la sută dintre turiștii care își petrec vacanța pe litoralul românesc sunt străini
Operatorii de turism spun că România duce lipsă de promovare pe plan extern. O rază de speranţă vine de la primul charter din această vară, care a adus pe litoral turiști din Israel, în cadrul unui program care s-a dovedit a fi de succes.
Peste 35 la sută dintre turiștii care ajung pe litoralul românesc sunt din București
Locuitorii Capitalei își permit să se bucure de briza mării chiar de câteva ori pe parcursul verii. Nu la fel de norocoși sunt însă și românii din unele județe pentru care drumul prea lung și prețurile mari la cazare și în restaurante sunt piedici în calea vacanței pe litoral.
Apa mării în dreptul stațiunii Eforie Nord este plină de E-coli. Valori mari s-au înregistrat și în Mamaia, și în Mangalia
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică au luat probe săptămâna trecută din apa mării, la Eforie Nord, și au constatat că valoarea e de cinci ori mai mare față de nivelul admis la E-coli. Apa a fost în continuare monitorizată și s-a stabilit că este bună pentru îmbăiere, dar astfel de episoade arată că unii turiști confundă marea cu grupul sanitar.
Litoralul românesc, aproape pustiu în timpul săptămânii. Operatorii din turism se plâng de slaba promovare și de lipsa angajaților pregătiți pentru industria ospitalității
În plin sezon estival, litoralul românesc nu reușește să atragă suficient de mulți turiști și rămâne o destinație de weekend. În timp ce oamenii spun că de vină sunt prețurile prea mari și serviciile care lasă de dorit, operatorii din turism se plâng de slaba promovare, de lipsa angajaților pregătiți pentru industria ospitalității, dar și de puținele evenimente organizate la malul mării, care sunt un adevărat magnet pentru turiști.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au început controalele în stațiunile de pe litoral
Aproximativ patru sute de inspectori ANPC din toată țara vor fi detașați la mare, pe timpul sezonului estival, și vor face verificări în toate stațiunile. Vor controla modul în care se prepară mâncarea și băutura în unitățile de alimentație publică, condițiile de cazare și situațiile în care promovarea se face cu fotografii false.
Litoralul se pregătește pentru următorul val de turiști, care sunt în căutare de atracții, dar și de servicii pe măsura prețurilor
Zilelele însorite și valul de turiști din minivacanța de 1 Mai îi fac pe români să se gândească la vacanța de vară la mare. Mamaia revine printre preferinţe, iar pachetele și serviciile all inclusive sunt cele care se epuizează rapid: în perioada de vârf de sezon cu greu se mai găsesc locuri. Operatorii de turism sunt optimişti că urmează o vară cu câștiguri mult mai mari decât anul trecut.
De la nord la sud, pe litoral se fac pregătiri pentru minivacanța de 1 Mai
Pe litoral se pun la punct ultimele detalii pentru minivacanța de 1 Mai. Se lucrează la amenajările de pe plaje și din locațiile festivalurilor. Peste 80 de mii de turiști, din țară și din străinătate, sunt așteptați în stațiunile de pe litoral. Sute de polițiști și jandarmi vor asigura ordinea în acest week-end prelungit.

