Ploile şi vijeliile au făcut ravagii. La Cernavodă, străzile au fost transformate în râuri

Nicio zi fără ploi torențiale și pagube provocate de vijelii şi inundații! Astăzi, în Cernavodă, a plouat atât de tare, încât străzile s-au transformat în adevărate râuri. Iar în Gorj, la Târgu Cărbunești, mai multe mașini au fost avariate de un acoperiș smuls de vânt. Și în Piatra Neamț șuvoaiele formate de ploaie au făcut ravagii. Până diseară la ora 23 este cod galben de ploi și vijelii în aproape toată țară.

Prăpăd după ploi. Străzi și gospodării inundate, copaci și stâlpi doborâți de vijelie în mai multe județe

A fost prăpăd aseară în 18 judete, din cauza ploilor torenţiale și a vijeliilor. La Iaşi a fost rupere de nori: s-au înregistrat 40 de litri pe metrul pătrat, iar străzile s-au umplut de apă. În Buşteni, DN1 a fost inundat, iar maşinile abia au circulat. Potop a fost și la Craiova, unde apa a intrat în gospodării şi a acoperit drumuri. Furtunile au lăsat mai multe localităţi fără curent electric.