Credite garantate de stat, cu dobândă subvenționată, pentru studenți și familiile tinere. Ce prevăd programele „Student Invest" și „Family Start"

La Palatul Victoria, au fost semnate miercuri contractele cu băncile comerciale pentru acordarea creditelor cu garanția statului pentru studenți și familii tinere, din pachetul ”Sprijin pentru România”. Studenții și familiile tinere vor putea lua credite garantate de stat în proporție de 80 la sută și cu dobânzi subvenționate.

Speranțe la început de an universitar. Cum își văd studenții viitorul. La schimb, promisiuni

Studenţii s-au întors în facultăți și, pentru prima data în ultimii 2 ani, și-au putut vedea colegii față în față. Au început de luni un nou an universitar. Rectorii le promit viitorilor absolvenţi parteneriate cu firme care să-i angajeze încă de pe băncile şcolii, dar şi un sistem de predare digitalizat. Dincolo de promisiuni, tinerii se gândesc la prețurile tot mai mari ale chiriilor și își caută locuri de muncă.

Klaus Iohannis: Avem nevoie de toleranță ZERO în privința plagiatului, iar noile legi ale Educației trebuie să conțină prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o referire directă la ministrul demisionar al Educației Sorin Cîmpeanu, care și-a anunțat renunțarea la funcție după acuzații de plagiat, în discursul său de la festivitatea organizată la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". "Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional", a spus președintele.

Universitățile și-au deschis porțile pentru noul an. Premierul Nicolae Ciucă: Modificările din Legile educației, o viziune orientată spre viitor

"Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învăţământ, iar modificările pe care le aducem prin Legile educaţiei naţionale reflectă o viziune orientată spre viitor", a subliniat premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia deschiderii anului universitar. "Integrarea viitorilor absolvenţi pe piaţa muncii este primul lor pas în carieră, iar de acest moment depinde parcursul lor profesional", a menționat el.

Studenție cu restricții, de teama facturilor. Fără reșouri și calorifere electrice în cămine, fără cursuri după ce se întunecă, unele cursuri exclusiv online. Cazare mai scumpă

Noul an universitar vine cu alte provocări! Cazarea e mai scumpă cu peste 50% în anumite cămine. De teama unor facturi uriașe la curent, studenții nu mai pot aduce în camere reșouri și calorifere electrice, iar cursurile urmează să fie programate doar până se întunecă, adică până în jurul orei 17.30. Unele s-ar putea desfășura exclusiv online în timpul iernii.

Temperatura la ore: Primarii cer directorilor de școli să fie 18-19 grade în clase, Ministerul Educației le solicită inspectorilor să caute soluții. Sorin Cîmpeanu: 18 grade este un nivel stupid

Școlile nu se vor închide și nici nu vor trece în sistem online din cauza facturilor la încălzire și energie electrică. Este anunțul făcut de ministrul Educației, după ce primarii din mai multe localități le-au cerut directorilor de școli să facă economii. Și chiar au recomandat ca temperatura în clase să nu depășească 20-21 de grade. Și universitățile caută soluții pentru a reduce costurile. Multe vor opta și pentru cursuri online.